post Agenda mea de ICEEfest 2017

June 14th, 2017

Insemnare despre: advertising — clickio @ 8:26 am

În următoarele 2 zile voi încerca să ajung la ICEEfest pentru o ocazie de a mai privi puțin în viitor și de a reflecta la ce se întâmplă în jurul nostru în industrie.

Ca la un festival mare și bun de muzică (AMR16 până la Rock Werchter!), și ICEEfest are mai multe scene în paralel. Și cam astea sunt lucrurile pe care aș vrea să le văd.

Joi de dimineață, pe scena principală (Upgrade) recapitulare generală cu Chris Skinner, independent consultant and author, TheFinancer la SPECIAL KEYNOTE: The fourth age of humanity și apoi, aplicată, cu Google, Facebook, NY Times, MEC și chiar și Yahoo ????

Apoi, după-amiază, la 16, o sesiune VIP “The content Marketing Lab” cu Tailwind și Taboola UK in VIP 1 și apoi Fintech pe Focus Stage 1, unde sper să aud detalii despre cum corelează datele în sectorul financiar pentru a ajunge la concluzii interesante.

Nu cred că ajung si la nebunia aia de “THE CREATIVE MANAGEMENT BLUES” unde Dave Birss își va prezenta perspectiva despre creativitate, pentru că joi la 18.30, tam-tam-taaaaam, va fi:

18:30 GALA IAB MIXX AWARDS 2017

Poate vineri, pe cealaltă, SPECIAL KEYNOTE: “If creativity is the answer, the question is wrong”.

Oricum, neapărat de încheiat ziua de joi cuuuuuu …

19:30 The JEFF LEACH Comedy Show

Vineri e ziua prezentărilor despre social media presărată cu machine learning si smart analytics

la 10 – vreau să-i văd pe Jan Jirsa, Brand Engagement Director CEEMEA, LEGO și pe Katy Howell, CEO, Immediate future, o agenție de social media din UK. Urmează după ei și David Uribe, CEO and Co-Founder, smartBeemo, care va vorbi despre predictive analytics.

Apoi, la 11.40, după pauză, vreau să-l aud pe Samuel Scott, Marketing Speaker, ca perspectivă și discurs mai mult decât pentru conținut, dar sper și conținutul să aibă unele elemente neașteptate.

12.40 Session 2. SOCIAL, VIDEO & INFLUENTIAL MARKETING

14:30 Session 3. MEET THE CRAZY MINDS: EMOTION AND VIRALITY

Apoi, de final:

17:00 FOCUS ON: DEBATE – ADBLOCKING AND THE FIGHT FOR BETTER ADS

Pentru inspiratie suplimentara, vedeti si cate un Survival Guide pentru fiecare zi din cele 2: pentru joi si pentru vineri.

Ne vedem acolo!



post Și, care îți mai e rostul?

May 11th, 2017

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 7:44 am

(Despre adevăratele probleme la care ar trebui să medităm pentru a schimba ceva în bine)

La modul ideal, înainte de a ne începe fiecare zi, fiecare din noi ar trebui să recapituleze următoarele: “Sunt în țara formelor golite de fond, a fațadelor goale, în care oamenii au ajuns să vorbească (prea) mult și să facă (prea) puțin. Avem o populație săracă și credulă, cu certitudini și credințe(în sens laic) uneori greșite, parte din efectul a 42 de ani de îngenunchere prin comunism și 27 de ani de dezmeticire (prea) lentă. Asta ne-a adus unde suntem acum, asta e parte din ceea ce trebuie să încerc să îmbunătățesc, prin tot ceea ce fac, azi și mâine și în restul zilelor.”

După care ar trebui să ne întrebăm, cât mai serios: care ne e rostul fiecăruia? Rostul ăla propriu și personal, cu care ne identificăm și după care ne conducem?  Noi ce ne-am apucat să facem în viață și unde am ajuns pe drumul ăsta? Ce-am făcut bun și mai puțin bun? Ce a mers și ce n-a mers? Ce facem mai departe și cum?

Încă o zi/săptămână/lună, încă o privire rapidă de ansamblu a țării printr-o lentilă la îndemână: și în acesta, o mare parte din cele 9,6 milioane de profiluri românești de facebook par a fi de judecători în pauza de cafea. Din fericire, nu judecători în instanță, ci doar în poiana lui Mark Zuckerberg, acolo unde fiecare încearcă să se prezinte celorlalți prin părerile exprimate. Am devenit foarte prompți și implicați participanți la acest joc al părerilor, este cel mai antrenant sport național de fotoliu, a depășit de mult integramele și cuvintele încrucișate, și mai recentele lor surate, sudoku, hearts, solitaire și mirc. Suntem singuri în fața ecranelor, dar pe Facebook avem impresia că nu am mai fi, dacă vedem în ‘newsfeed’ păreri similare cu cele ale noastre de la care încă nu s-au răcit tastele.

În plus, deja am intrat în joc, trebuie să particip. Să nu care cumva să dau peste vreo părere contrară, că…. hop, ia uite una! vai, cum poate să susțină așa ceva? ia să-i comentez. sau, nu, mai bine report și block, că nu cred că am cu cine sta de vorbă…huooo!

Zi de zi, pe subiectele zilei. Unii pro, alții contra, alții contra celor pro și contra, alții care găsesc încă o altă variantă șamd. Îmi aduce aminte de perioada clubului de debate din liceu, dar ăsta, faptul că se împart oamenii în (cel puțin) două tabere pe orice subiect e singurul lucru în comun cu dezbaterile serioase, care în rest erau bazate pe reguli stricte și sportivitate. Nu e vorba în discuțiile de pe Facebook de vreun exercițiu retoric, vreo tehnică de argumentare, sau de cuprinderea complexității unui subiect, că ar fi bine dacă ar avea măcar rostul ăsta. Dar nu e, pentru că nu-l are. Pe lângă efectul psihic de show interactiv de divertisment, nu face decât să ne irosească. Politicienii de exemplu încep să speculeze asta, pentru ei prostimea începe să fie de două feluri: cea pe care o ducea până acum de nas cu ulei și făină și prostimea digitală, căreia îi servește căte un subiect de mestecat, pardon, de comentat pe Facebook ca să nu (mai) fie atentă la mizeriile lor. Balena albastră a fost doar un prim caz. De atunci fumigenele au curs una după alta, suficient cât să umple unora timpul, altora ecranele.

Și câte am putea face cu energia pe care o irosim în jocul părerilor… Am putea, de exemplu, să ne căutăm un mod de a rezolva câte unele din problemele care ne frământă. Am putea să ne gândim la ea mai în profunzime, să căutăm soluții și să găsim pe alții care vor să rezolve aceeași problemă și, împreună să…

Stai, că am o notificare. Cuuum, s-a întâmplat AȘA ceva? TREBUIE să am o părere, TREBUIE, it’s a must!. Uite, că mă întreabă iar Facebook ăsta la ce mă mai gândesc…

Și curge încă o părere, efemeră ca o picătură de ploaie în oceanul de păreri, avem impresia că like-urile și comentariile și reacțiile prin emoticoane înseamnă ceva, sau au vreun rost, dar nu au. Nu ține nimeni niciun scor al interacțiunilor la final pentru a ți-l afișa pe piatra de căpătâi. Iar o părere exprimată (doar) pe Facebook nici nu generează în sine o schimbare, nu rezolvă o problemă. Pentru asta trebuie să te ridici de pe scaun și să faci ceva, și tu și mulți alții.

Vrei să faci lumea mai bună? Degeaba comentezi evenimentele trecute pe care ți le pasează massmedia și algoritmii rețelelor sociale, trecutul nu se schimbă. Doar prezentul și viitorul pot fi îmbunătățite. Faci prezentul mai bun fiind tu o persoană mai bună, reacționând mai bine la tot ce ți se întâmplă. Iar viitorul îl poți face mai bun doar implicându-te activ. Vrei să susții o idee, vrei să faci ceva concret, vrei să schimbi ceva în bine? Caută o organizație, un ONG sau un SRL și fă-ți un rost din acea idee. Iar în cazul puțin probabil în care ai vreo idee atât de nouă sau diferită încât niciuna din organizațiile actuale nu ți-e pe plac, nu te opri, înființează tu alta. Găsește oameni care gândesc la fel și convinge-i să se implice, la rândul lor. Da, e (mult de) muncă. Asta înseamnă să faci ceva. Vorbele-s la fel de efemere ca postul cel mai recent dintr-un newsfeed plin.

Ar trebui, așadar, să ne întoarcem mai des la rostul nostru, al fiecăruia, să ni-l (re)definim, și să ni-l urmărim permanent, dincolo de toate întreruperile din care e alcătuită viața. Iar dacă acest scop presupune, pentru unii să comenteze toate subiectele zilei, să îi lăsăm să o facă în deplinătatea atenției, talentului și dedicării disponibile. De aia există diviziunea muncii, ca să facă fiecare câte ceva, la modul ideal, acel lucru care i se potrivește cel mai bine, acolo unde-și găsește cel mai bine rostul. Iar apoi, fiecare alt lucru pe care-l facem, să aibă și el la rându-i un rost al lui, strâns legat de rostul nostru personal.

Ție care îți mai e rostul?

post De la piața taximetriei la “platformele tehnologice”

April 26th, 2017

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 7:14 am

Știrea care m-a mirat în dimineața asta, pe în măsura în care mă mai miră ceva, nu a fost greva taximetriștilor, care cer Guvernului interzicerea UBER în România, ca soluție universală a tuturor problemelor lor, ci faptul că asociația patronatelor lor a dat în judecată și singurii aliați reali pe care îi avea în lupta cu UBER, firmele care gestionează aplicațiile Clever Taxi și Star Taxi. – de Taxify încă n-au auzit :)

Într-o lume normală ar înțelege, nu toți, dar măcar cei care îi conduc că singurul mod în care ar putea concura de la egal la egal cu UBER ar fi să îl ia ca exemplu și să-i concureze, dacă nu chiar să-i bată, la ceea ce fac mai bine.

Nu știu dacă ați asistat vreodată live la trainingul pe care îl face UBER șoferilor săi. E pas cu pas modul în care trebuie să se poarte, să vorbească, etc. Nu toți au nevoie de toate elementele din trainingul ăsta, evident, dar prin asta UBER își asigură o experiență unitară, garanție a calității promise. Cred că prima firmă de taximetrie care ar face la fel și și-ar aduce șoferii măcar în apropierea nivelului de politețe, bun simț și curățenie al celor de la UBER ar putea face istorie. Măcar o parte din ei, ca variantă premium a serviciului unui operator, cu mașini curate și șoferi politicoși și cu bun-simț.

Am avut recent o discuție cu cineva de la Clever Taxi și le spuneam că poate ar fi o idee să preia ei inițiativa asta, după o experiență negativă pe care am avut-o cu unul din șoferii din aplicație. Nu știu dacă o vor mai face, în lumina noilor evenimente. Vom vedea cum evoluează lucrurile.

Într-o piață/economie liberă nu e suficient să te aștepți să facă statul cea să te ajute, în cazul în care e vreo șansă, ci trebuie să faci și tu ceva. Însă piața taximetriei, ca o mare parte din țara asta, de fapt, pare blocată în varianta ajutorului de stat. Prin OUG, dacă se poate.

Ca o mare coincidență, în după-amiaza asta e o dezbatere publică la Camera Deputaților pentru un proiect de lege care vrea să reglementeze în România economia de acces – pornind de la conflictul de mai sus, taximetriști vs UBER, dar extins la un termen generic și vag de “platforme tehnologice”. Și cu prevederi clar țintite către UBER, dar raportate la toate posibilele “platforme tehnologice”, de ce nu?:)

Bogdan Manolea (APTI) a comentat într-un articol câteva din principalele probleme ale proiectului de lege, care pare a fi nu doar inutil, în forma actuală, ci și în defavoarea tuturor: atât a utilizatorilor cărora li se limitează prin posibilele consecințe accesul la servicii actuale și viitoare, cât și a piețelor afectate de o suprareglementare redundantă. Citiți-l pentru o perspectivă amplă asupra discuției.

Apoi, pe acelasi subiect:

Wall-Street.ro: O discutie savuroasa cu reprezentantii taximetristilor: despre legea ca o jungla, problemele cu pretul, saga competitiei cu UBER

O discuție similară în Cluj pe blogul lui Dan Ciulea: Uber + Taxi = clienți fericiți!

Și Alex Mihăileanu e de acord că UBER ar putea fi bătut sau măcar concurat cu propriile arme, dacă patronii firmelor taximetrie ar vrea (articol mai vechi, dar încă actual)

Capital: DOCUMENT EXCLUSIV: COTAR vea să interzică până şi aplicaţiile mobile de TAXI: Totul să se facă prin dispecerat! 

 

Vlad Petreanu pe Facebook:

post Je suis Anna Andronache (caz real, pe propria-mi piele tăbăcită)

February 24th, 2017

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 11:39 am

Eram în clasa a X-a, la liceul Emil Racoviță, unul din cele mai bune din Iași, la secția de profil real, chimie-biologie pentru că familia mă voia medic, iar eu visam să fac mai mult de-atât: inginerie genetică:)

Descoperisem între timp pagina de tineret a cotidianului regional Evenimentul printr-un prieten care nu doar asculta Nirvana ci chiar semăna cu Kurt Cobain și scria pe acea pagină despre tot ce-i trecea prin mintea tânără și neliniștită de licean.

Așa că am zis să încerc și eu. Am început să scriu, de plăcere, mici texte despre propriile mele gânduri tinere și neliniștite pe care le aduceam la redacție scrise de mână. Pagina noastră avea un nume senzațional, “forever young” și apărea de obicei joia. Una din marile plăceri ale vieții mele devenise să iau ziarul în ziua respectivă și să citesc toată pagina, să văd “ce a intrat”, din articolele mele și cele scrise de alții și “dacă s-a modificat ceva” la editare, pentru că întreaga secțiune/pagină și toate articolele ei erau supervizate de un redactor al ziarului.

Nu munceam pe gratis. Primeam la final de lună o recompensă brută de 5 lei pe articol, pe bază de fluturaș, unde erau trecute și impozitele aferente, deci am făcut în felul ăsta cunoștință de mic cu diferența dintre venitul brut și cel net.

Într-o zi mi-a venit ideea să-mi vărs năduful acumulat pe profesoara de limba română, care în opinia majorității colegilor mei aprecia cantitatea în defavoarea calității și tocitul mecanic al comentariilor din culegeri în defavoarea gândirii logice și originale. Asta era părerea noastră, posibil să fi fost greșită, însă nu am avut niciodata posibilitatea unei discuții în care, daca ar fi fost cazul, să ne arate cineva cu subiect și predicat că greșim. Pentru că noi, niște mucoși, nu aveam dreptul să avem opinii, dacă nu erau aliniate cu cele ale “oamenilor mari”.

Am scris articolul. A apărut în ziar. A apărut într-una din zilele următoare și profesoara de română, cu ziarul împăturit alături de catalog, roșie la față și a început ora anunțându-mă că în acel semestru nu mai am ce căuta la ora dumneaei.

A început o perioadă delicată, în care am fost invitat de mai multe ori în biroul directorului școlii, în care șefii mei de la ziar spuneau că pot veni oricând să îmi susțină cauza, dacă se întâmplă ceva mai grav, și în care până la urmă am primit și permisunea de a participa și la ora de română.

În rest, vă dați seama, am învățat mai bine la română în semestrul ăla, am avut un stres maxim, mi-a fost frică pentru viitorul meu, am scris și mai mult în teză, am mers pe cărbuni la fiecare oră și am fost cel mai cuminte din clasă.

Spectacolul a continuat până în ultimul moment, teza mea a rămas ultima la momentul împărțirii tezelor corectate și doamna profesoară a mai avut un moment retoric în care s-a întrebat cu voce tare dacă “să mă treacă sau nu”, după care a aruncat caietul de teză spre mine cu o grimasă pe față, ca și când i-ar fi făcut scârbă. Șase!

Nu țin minte multe alte note din liceu, dar acel 6(șase) mi-a rămas tatuat pe sufletul meu de licean rebel. N-am fost niciodată un elev de nota 6 la română și m-a durut întotdeauna nedreptatea.

Zece ani mai târziu, în 2007, Ariel Constantinof a fost exmatriculat din liceu pentru că a scris despre el pe blog.

Zece ani și mai târziu, Anna Andronache povestește pe Facebook părerile ei despre ce se întâmplă în liceu. Sper să nu încerce nimeni să-i rupă aripile, cred că a venit, în sfărșit, momentul să avem discuții deschise și constructive despre ce funcționează și ce nu, despre ce putem îmbunătăți împreună și cum.

Anna, îți mulțumesc, du mai departe flacăra.

post Cum poți face ca FIECARE VOT să conteze pe 11 decembrie 2016, INCLUSIV AL TĂU

September 1st, 2016

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 8:35 am

Pe 11 decembrie 2016 avem în România alegeri parlamentare care vor determina configurația principalului for legislativ al țării pentru următorii patru ani.

Și dincolo de opțiunea politică a fiecăruia, pentru a avea un punct de plecare sănătos, democratic, avem nevoie de două lucruri: participare masivă (oricare ar fi rezultatul, el trebuie să fie reprezentativ, nu trebuie să aleagă doar o parte a populației pentru toată lumea) și alegeri corecte.

Pentru ambele  fiecare din noi putem face câte ceva.

Pentru participarea masivă trebuie să ne găsim sau să ne creăm opțiuni politice și să ne convingem să mergem la vot, apoi să-i convingem și pe cât mai mulți din cei din jurul nostru să voteze în loc să crească absenteismul cu fiecare vot neexprimat. Practic, orice rezultat prost al unei runde de alegeri nu se datorează doar celor care au votat opțiunea proastă, ci și celor care nu au votat deloc pentru că aveau posibilitatea să schimbe acel rezultat și i-au dat cu piciorul (“s-au pișat pe ea de ocazie de a schimba rezultatul”, ca să parafrazez dintr-o expresie devenită celebră – “mă piș pe el de vot”).

O primă inițiativă în direcția asta este www.letsvote.ro, unde câțiva onlineri au strâns păreri despre motivele pentru a merge la vot pentru a-i convinge și pe alții.

O alta a fost creată de guvernul Cioloș pentru facilitarea votului din diaspora - https://www.mae.ro/parlamentare-2016

Pentru corectitudinea alegerilor, există și aici o opțiune pe care nu ne-am exercitat-o suficient, la fel ca și votul insuficient exprimat. Observarea alegerilor. Aici câțiva voluntari din grupul Geeks for Democracy a creat fiecarevot.ro, o inițiativă care își propune să strângă suficienți observatori pentru a asigura alegeri corecte în toate secțiile de votare din România. E nevoie ca 18.000 dintre noi să-și aloce o zi întreagă pentru asta. Alege să fii observator sau implică-te să sprijini campania!

Avem 3 luni și zece zile pentru a ne asigura că am făcut tot posibilul pentru a avea 4 ani mai buni. Orice ai mai avea de făcut până atunci, că avem cu toții serviciu și familie, fă ceva și într-una din cele două direcții sau în ambele.

 

 

 

 

post Tot despre Brâncuși și Cumințenia Pământului: varianta (ideală) la care (cred că) nu s-au gândit nici susținătorii campaniei

August 28th, 2016

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 1:34 pm

Detractorii au partea lor de dreptate. Într-adevăr, nu merită investite nici, 20, nici 11 și nici 6 milioane de euro într-o piatră. O piatră nu valorează nimic, nici un leu. Însă…

(Restul…)

post O teorie personală privind Cumințenia Pământului și șansa noastră de schimbare

August 24th, 2016

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 10:00 am

Mie nu mi-au fost dintotdeauna clare lucrurile pe care mi le notez acum, s-au cristalizat în timp pe măsură ce am vrut să înțeleg mai mult și le pun aici în ideea că poate le pot fi de ajutor și altora pentru a înțelege mai mult, mai bine, mai repede. Nici acum nu le iau ca adevăr absolut, sunt suficienți propovăduitori ai adevărului absolut, oriunde te uiți, ci ca un set de idei curente, care pot evolua în orice direcție.

1. Dincolo de exprimarea pesimistă “avem [insert problem here] pe care îl/o merităm”, realitatea este că majoritatea grupurilor și segmentelor extrase din populația țării noastre nu pot fi radical diferite ca structură de cea din care au fost extrase. Locuim într-o țară cu peste 50% populație rurală, în care x% au studii și y% au acces la canalizare (nici nu contează procentele exacte, știm cu toții că-s mai mici decât ne-am dori). Nu avem “conducătorii pe care îi merităm” și nu e vina celor cu mai puține șanse decât noi că votează așa cum cred, nici ei nu “îi merită”. Avem un parlament reprezentativ, ales de și din acest popor, și care îi preia și amplifică problemele. Trebuie să ne bazăm (și) pe această realitate dacă vrem să facem ceva care să conteze la nivel național. Nu îi putem lăsa baltă pe cei cu mai puține șanse ca noi, pentru că la fel cum viitorul lor poate fi în legătură cu ce facem noi pentru țara asta, și viitorul nostru poate depinde periodic de votul lor. Dar am ajuns brusc prea departe și în spațiu și în timp.

2. Nici dincoace nu stăm, din păcate, prea bine. Noi, cei educați și cu puterea de a mișca lucruri, hotărăți să rămânem aici în țară (mai mult sau mai puțin hotărâți, mai mult sau mai puțin conștienți de decizia asta și implicațiile ei) avem și noi problemele noastre, principala fiind că ne irosim energia pe tot felul de prostii în loc să ne gândim constructiv ce putem face pentru a face lumea din jurul nostru un loc puțin mai bun. Nu vă dați seama ce rapid am avansa dacă am gândi măcar jumătate din noi așa…

3. Am încercat să-mi explic de ce. N-am un răspuns, am doar câteva observații, sunt departe de un diagnostic real. Din păcate, ambele segmente, ambele jumătăți, ambele Românii împărtășesc , în proporții variate, dar cu un miez comun, o paradigmă periculoasă, paternalistă, în care statul e un tată vitreg, un terț care “cere” și “dă” (și, evident, “mai mult cere decât dă, mama lui de bandit”) și nu un instrument conceptual creat și validat de mâna fiecăruia și asupra căruia fiecare din noi nu doar că poate, dar trebuie să își exercite controlul. Mai mult, atât statul cât și propriile pârghii asupra destinului fiecăruia din noi devin invizibile, prin boala reflexivului iresponsabil în care nu mai există “eu fac/tu faci/el face, respectiv eu cer/tu ceri/el cere” ci doar “se cere” și “se face”.

4. Deși impozitele în țara asta sunt, culmea, în povara angajatorului, fiecare din noi care e sau a fost angajat, care are sau a avut vreo proprietate sau orice alt element taxabil are pretenția că asta îl absolvă de orice altă nevoie de implicare în problemele societății, în combinație explozivă cu ideea anterioară (“să se facă, frate, că eu [pentru asta] plătesc taxe”). (Pun pariu că dacă ar fi invers, colectarea ar fi aproape imposibilă, pentru că deși mulți cetățenise bat în piept că “plătim taxe, vrem chestii” dacă ar fi alegerea lor și ar trebui să primească brutul și să dea din buzunar impozitele să vadă cum pleacă, lună de lună, primul pas nu ar fi, din păcate să își ceară mai intens drepturile în schimbul lor ci să nu le mai plătească…) Nu. Plătești taxe pentru dreptul de a participa și de a te lupta pentru o lume mai bună. Taxele nu-ți asigură implicit lumea mai bună, ci doar șansa de a participa la crearea ei.

5. Și ajungem la Cumințenie. Eu am văzut în inițiativa guvernului (și) o primă încercare de a resuscita implicarea în țara noastră, un experiment, un studiu de a vedea care e punctul de plecare, pe ce ne putem baza. Și da, am contribuit și știu și alți oameni care au făcut-o, chiar dacă au pus în același timp în discuție idei interesante precum că statul în momentul ăsta nu pare a fi un grozav gestionar al operei de artă și că ar trebui făcute mai multe pentru a o pune în valoare. Este un început. Oricât de mult ne-ar plăcea să credem că noi ca țară ar trebui să fi ajuns departe în 26 de ani de la revoluție, simplul fapt că a trecut timpul nu ne-a făcut mai buni gestionari ai țării pe care o locuim. Suntem tot la început, iar piesa nu începe fără noi. Noi trebuie să punem la punct și începutul și continuare. Suntem pe un teren al începuturilor și trebuie să le exploatăm la maximum.

6. Pentru că nu, nu e suficient să plătești taxe pentru a trăi într-o lume mai bună, trebuie să te implici, să cauți soluții, să lucrezi împreună cu alții, să participi în comunitățile pe care le creează sau să pui mâna să creezi altele. Și una din cele mai importante lecții pe care trebuie să le învățăm ca națiune este să ne implicăm. Alta e că principiul de funcționare, scânteia primordială și combustibilul unei comunități sunt toate unul și același lucru: acordarea de sprijin necondiționat, renunțarea la egoism, oferirea propriilor resurse.

7. În plin sezon de discuții pe tema Cumințeniei Pământului, am salutat și spotul creat de Papaya Advertising. Deși lucrez de un majorat întreg în media și în comunicare, spoturile și creația video nu sunt specialitatea mea așa aleg să nu fac judecăți de valoare, sunt oricum suficienți cei care o fac. Însă ceea ce apreciez este că, spre deosebire de toată lumea care s-a limitat la a comenta despre campania oficială(și aceea făcută fără plată), ei au ales varianta mai grea și anume crearea unei alternative. E simplu să comentezi, e mult mai greu să creezi la rândul tău, apropo de risipa de energie de la punctul 2. Ăsta e un gest pe care mi-ar plăcea să-l văd cât mai des. Poate chiar în actuala campanie pentru Cumințenia Pământului. Mi-ar plăcea dacă ar deranja atât de mult clipul asta încât sa apară și altele, de la cei care cred la rândul lor că l-ar fi făcut mai bine. Să fie alea mai bune ca asta și scopul tuturor eforturilor va fi atins. Cine se bagă?

Așadar, să fim mai buni. Acasă, la serviciu, pe Facebook, în oraș, la munte, la mare, pe-afară. Expresia “schimbarea începe cu noi/cu tine” nu e vorbă goală, capătă sens dacă ai suficient sens cât să-i împrumuți. Ceea ce vă doresc și vouă.

post Cea mai mare problemă a României, poate chiar a lumii…

July 11th, 2016

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 8:58 am

…nu e corupția. Nu e nici incompentența și impostura celor care s-au înfipt la conducerea țării. La o analiză din exterior, ai putea spune că da, momentan astea sunt cele mai mari probleme, astea sunt cele care nasc tot răul și nimicesc tot binele între granițele astea. Sau, mai rău, cei care votează candidații acestor ‘platforme’ ar fi de vină. Greșit.

Dinăuntru privind, problema nu e una exterioară, ci una interioară. Noi, fiecare, ne raportăm mereu la stat ca la un terț cu care trebuie să ne luptăm, când nu avem de luptat decât cu noi înșine. Statul suntem noi. Corupții care-l conduc acum vor fi mereu corupți, incompetenții și impostorii mereu incompetenți și impostori. Nu avem ce le face lor ca persoane ca să-i facem mai buni. Sigur, putem încerca să îi schimbăm, să îi inlocuim cu alții însă ca schimbarea asta să funcționeze, trebuie să muncim pentru ea. Schimbarea asta nu se întâmplă singură, oricât de mult ne-am dori-o. Dacă o lăsăm de capul ei, nu va avea un rezultat mai bun decât cel pe care îl are de 26 de ani încoace, adică se vor schimba tot între ei, unii cu alții, apoi se vor permuta între partide pentru a completa perdeaua de fum. Dacă le lăsăm de capul lor, nici schimbarea și nici țara nu vor avea rezultate mai bune.

Pentru asta însă trebuie să luptăm cu noi înșine. Eu unul mă lupt cu mine permanent. Pentru că adevărata problemă este egoismul. Egoismul nostru, al tuturor celor care putem face ceva. Egoismul care ne mână să ne vedem de ale noastre în loc să punem umărul la (re)construcție. Și mă lupt cu mine permanent să încerc mereu să fac nu doar ce e mai bun pentru mine, ci, la fel ca în teoria lui Nash, să încerc să mă concentrez pe ce e mai bine și pentru mine și pentru grup. Cu cât suntem mai mulți care facem asta, cu atât rzultatul va fi mai răsunător.

Avem nevoie de comunități. Locale, de industrie, etc. Locuri unde oameni care vor să-și învingă egoismul să se apuce de ce e mai bine și pentru ei dar și pentru comunitatea sau comunitățile din care fac parte. Esența unei comunități nu sunt limitele de spațiu ci ajutorul reciproc, necondiționat.

E imposibil să nu fii măcar din când în când egoist. Însă e esențial să te lupți permanent cu propriul tău egoism. Asta e singura luptă pe care o are de câștigat generația noastră, în rest avem de toate, și oameni inteligenți, și resurse, și oportunități.

Cel mai bun lucru pe care-l poți face după ce ai citit rândurile astea este să-ți propui să fii mai puțin egoist de-acum înainte. Caută proiecte prin care poți ajuta comunitățile din care faci parte sau la care aspiri, întreabă-i pe toți cei din jur cum îi poți ajuta, gândește-te mereu la binele comun, nu doar al tău ci și al celor din jur, pe o rază cât mai mare.

Așa, doar așa, poți rezolva cea mai mare problemă a României, poate chiar a lumii…

post Urări sincere pentru toți cei care muncim și susținem țara asta #in2016

December 22nd, 2015

Insemnare despre: internet — clickio @ 9:52 am

Deși poate părea că mă adresez, în rândurile de mai jos, doar managerilor și antreprenorilor, nu e așa. Toți cei care muncim în țara asta putem contribui la a face lucrurile mai bine. Cu toții putem lua și influența decizii, cu toții putem crea mai multă valoare, cu toții putem contribui la schimbările pe care ni le dorim, nu doar în societate ci chiar și la locul de muncă, trebuie doar să ne dorim asta. Așadar, luați aminte cu toții de la ce mi-aș dori eu în 2016 de la NOI.

Să gândim la scară mai mare în business. Să ne gândim la modele sustenabile, care să ne permită să construim pe termen lung, și să facem un efort comun de a marginaliza “micile ciupeli” și “marile tunuri”. Poti lupta de la egal cu Goliații incompetenței și corupției unind mai mulți Davizi laolaltă și mă bucur că au început să apară și la noi clustere, hub-uri și asociații de firme care încearcă să facă asta.

Să ne facem cu toții treaba mai bine. Să ne întrebăm mai des, proactiv, oare ce aș putea face mai bine în ceea ce fac acum? O să vedeți că astfel de lucruri or să înceapă să fie din ce în ce mai apreciate. Iar dacă nu sunt apreciate, poate nu le-ați arătat suficient de mult, mai încercați. Dacă nici în 2016 nu reușiți să le arătați, poate nu sunteți în locul cel mai potrivit.

Dacă fac cât mai mulți din noi lucrul ăsta, cât mai des, va fi foarte ușor, natural chiar, să asamblăm și să perfecționăm bunele practici în afaceri, să arătăm mai des modul în care lucrăm la ele și în care le-am implementat, poate se prind și alții, din ce în ce mai mulți, de importanța lor și le adoptă și ei la rândul lor.

Cu cât vom genera o adopție mai mare pentru bunele practici de tot felul, cu atât vor merge mai bine lucrurile în țara asta.

Însă pentru asta e nevoie și de eforturi comune, e nevoie și de asociații de industrie, nu doar de inițiative personale. Suma unui efort de industrie poate fi mult mai mare decât suma inițiativelor individuale pe aceeași temă, însă e nevoie să gândim în direcția asta, a unor eforturi comune, iar una din responsabilitățile asociațiilor de industrie este să învețe oamenii din industria pe care o reprezintă să gândească în felul ăsta.

Avem nevoie și de un marketing (mai) responsabil – Vremea păcălelilor a trecut demult, mi-aș dori ca în 2016 un număr cât mai mare de marketeri să se gândească și ei la scară mai mare, la promoții corecte, fără asteriscuri, la campanii care să comunice mesajele potrivite în modurile cele mai potrivite, fără să se contrazică forma cu mesajul sau mesajele între ele.

Și nu trebuie să facă asta pentru că le zic eu, ci pentru că oamenii cărora ei li se adresează au devenit mai deștepți și devin din ce în ce mai. Sau, fie, măcar o parte din ei, însă din ce în ce mai mulți. Și măcar oamenii ăștia care s-au deșteptat cei mai mult dintre toți nu mai acceptă să fie tratați oricum. Dacă se simt jigniți, au puterea și mijloacele să semnaleze lucrul ăsta, să-l reclame și chiar să se lupte pentru a-l schimba. Nimeni nu va dori să se nimerească la cârma unui brand răstignit în social media de cei pe care i-a numit până atunci “consumatori”.

Avem nevoie de un marketing mai responsabil pe internet – ca aplicație concretă a regulii de mai sus. Avem nevoie de respectarea strictă a standardelor de industrie privind publicitatea online, pe care prin și cu reprezentanții industriei le-am definit și adoptat, iar toți cei care vor să fie în industrie pe termen lung trebuie să ia aminte și la recomandările actuale, din care pe viitor vor decurge unele din următoarele standarde.

Și aici, utilizatorii au acum o armă îndreptată împotriva practicilor marginale: blocarea ad-urilor. Nu zic mai multe, vom reveni la începutului anului pe subiect, IAB România, asociația industriei de publicitate interactivă, pentru cei care nu știu încă de ea, are două studii în lucru pe tema asta și rezultatele se anunță foarte interesante și utile pentru toate părțile implicate.

Închei prin a vă reaminti că responsabilitatea pentru a face lucrurile mai bine începe și se termină cu fiecare din noi. Hai să facem totul cât mai bine în 2016!

post Viitorul este al binelui colectiv (și al răului individual)

December 4th, 2015

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 9:28 am

De o lună și câteva zile au luat avânt două curente: unul pozitiv, al energiilor pozitive și constructive care s-au (re)activat în urma tragediei din Colectiv, și care luptă încă de atunci la damage control, atât în cazul concret Colectiv cât și la alte moduri în care ne putem repara țara și unul negativ, al celor care încearcă să profite în vreun fel de pe urma ei.

Nu are rost să ne amăgim cu iluzii absolute, că deși ne-am dori ca toate cele bune să se adune și toate cele rele să se spele, nu va fi niciodată chiar așa. Însă fiecare in noi putem ajuta la maximizarea binelui și la minimizarea răului. Viitorul nostru al tuturor ar putea fi mai bun dacă ne gândim permanent și la binele comun, nu doar la cel propriu și personal.

Hai să facem împreună o listă de lucruri bune și una de lucruri rele care s-au întâmplat în ultima vreme și pe baza cărora putem să ne planificăm ce facem mai departe. Încep eu cu cele care-mi stau pe buricele degetelor de câteva zile și vă aștept ideile în comentarii.

Lucruri bune

1. Voluntariat pentru #Colectiv Foarte puțini dintre voi știți câte  zeci sute de oameni au făcut voluntariat, individual sau organizați în grupuri mici și mari, în ultima lună, și câte ore adunate de lucru în sprijinul comunității au acumulat. Unii și-au luat zile libere de la serviciu, și unii și alții și-au sacrificat timpul liber, banii, benzina etc. Zeci de companii, cred că peste o sută, au făcut donații importante în bani și în produse. Nimeni nu a făcut-o pentru a avea vreun beneficiu personal. Nicio companie nu a vrut publicitate la schimb. Nimeni din cei care s-au implicat cel mai mult n-a vrut medalie pentru ce-a făcut. De aceea, dacă vedeți pe cineva că își dorește vreo astfel de medalie, să vă întrebați de două ori dacă a făcut într-adevăr voluntariat sau a vrut doar medalie de la început.

2. Au reînviat în conştiinţa multora dintre noi interesul comun și participarea la repararea și construcția societății. A reînviat conștiința în sine. S-a infiripat ideea că o viață de om are nu doar două planuri, cel profesional și cel personal, ci chiar trei, al treilea fiind planul implicării în comunitate. Au început să apară discuții primordiale pe tema reparării țării, comunității, atât la nivel de organizare (marea / macroschimbarea) cât și la nivel individual (microschimbarea sau mica schimbare cum i-a zis cineva) Oamenii se adună în grupuri și discută probleme, nu doar pentru a face conversație, ci pentru a-și pune mintea la contribuție, la comun, pentru a repara sau pentru a construi ceva.

3. Din discuțiile astea sunt sigur că vor apărea atât idei bune cât și energii creatoare care să le pună în practică. De aici cred că vor apărea și viitorii lideri, precum și mecanismele care îii vor ajuta să ajungă acolo unde trebuie pentru a putea continua pe direcția care trebuie reparațiile pe care și le-a asumat fiecare.

4. Oamenii din jur par să se implice din ce în ce mai mult. Trebuie să-i ajutăm pe cât mai mulți dintre ei să înțeleagă care sunt direcțiile bune și care sunt cele mai puțin bune, și să-i ajutăm să se implice în continuare cât mai mult. Participarea accelerează schimbarea, atât cea mare, cât și cea mică.

5. Începem să ne reamintim de principii și să ne gândim la principiile după care trebuie să ne ghidăm activitatea, pe ambele, sau mai nou, pe toate cele trei planuri: cel profesional, cel personal, si cel al implicării în comunitate.

6.

Lucruri rele

1. Încă ne irosim, mulți din noi, mult prea des, energiile în direcții negative: certuri, divergențe, mici răutăți sau chiar atacuri între noi. Dacă am in investi, în schimb, energiile astea pentru a face puțin bine comunității ar fi mult mai bine. Și în 100% din cazuri ești mai câștigat dacă întrebi înainte de a da cu parul, ăsta e un principiu pe care personal l-am aplicat  permanent în ultimii 10 ani.

2. Nu suntem suficient de atenți la lucrurile rele care se întâmplă în jurul nostru, uneori chiar sub ochii noștri. Le ignorăm până când ajung să ne afecteze și ne pare rău când e prea târziu. Ăsta a fost și mesajul trist care a rămas în urma tragediei Colectiv și care ar putea să ne ajute să evităm alte tragedii similare. Însă trebuie să aplicăm asta permanent, pe toate planurile. Să le atragem atenția tuturor celor care greșesc, întăi amical, să le dăm una sau mai multe șanse să repare și să (se) schimbe, eventual să ne asigurăm încă o dată că am înțeles totul pentru a nu face mai mult rău decât bine, cam iar apoi cu ajutorul comunității, dacă nu se poate altfel.

3. Au existat, inevitabil, și încercări de a profita de pe urma tragediei Colectiv, acestea trebuie arătate cu degetul, investigate și sancționate atât de autorități cât și de noi. Atât deraierile din media, cât și toate încercările de exploatare comercială. Iar toate fundațiile si persoanele de orice fel care au cerut și strâns bani în numele victimelor din Colectiv trebuie să arate transparent ce au făcut cu fiecare leu. Dacă nu fac ele asta, trebuie să le obligăm.

4.

 

Oameni răi vor exista mereu, important e ca forța binelui colectiv să fie mereu mai puternică decât toate forțele rele adunate.

Next Page »

mulu