post Cadouri de Craciun si Anul Nou de la Clickio.ro!

December 22nd, 2006

Insemnare despre: comunicare,internet,massmedia — clickio @ 10:52 am

2006 a fost un an in care am invatat multe si am impartasit cat am putut din experienta mea prin intermediul acestui blog. As vrea ca in 2007 sa invat si mai multe, si sa pot impartasi mai multe.

De aceea m-am gandit sa va intreb ce v-ati dori de Craciun sa va aduca Clickio.ro in 2007?:)

Ce fel de informatii, analize si pareri despre internetul din Romania si din afara? Pe ce subiecte si in ce forma?

Publicitate? Publishing? Studii de caz? Idei de dezvoltare? You name it, we (will) have it.

Evident, voi scrie in continuare condus de propriile-mi principii si limitat de propriile-mi posibilitati, insa daca tineti neaparat sa discutam un subiect anume, ma pot gandi la el in avans :)

Invit si restul bloggerilor sa puna aceleasi intrebari publicului lor, si, pentru a incepe, dupa cum se obisnuieste prin alte bloguri, ii desemnez pe Cristi Manafu, Iulian Comanescu si Radu Ionescu.

Incerc sa ajung pe blogurile tuturor celor care intra in joc mai departe si sa povestesc ce as vrea sa aud de la ei in 2007. Poate inventam, cu ocazia asta, un alt obicei: Primiti cu colinda pe blog? In ajun?:)

Sarbatori fericite tuturor!

Completare: Observ ca Manafu a inceput de ieri sa-si puna intrebarea asta, insa standardizat, sub forma unui poll. Eu cred ca tot raspunsurile calitative sunt mai interesante, asa ca astept cat mai multe comentarii.



post NewYorkTimes plagiaza Underclick

December 11th, 2006

Insemnare despre: comunicare,internet,marketing — clickio @ 5:58 pm

Ionut Mustata, cel mai tanar jurnalist de la Ziarul Financiar, mi-a atras azi atentia ca NYTimes are aproape acelasi homepage ca si Underclick, firma care a realizat site-ul despre care va povesteam aici.

Daca in cazul unei campanii orientate catre utilizatori obisnuiti, continutul generat de altii ar mai putea trece ca proaspat si virgin, ma tem ca industria si clientii recunosc destul de usor si in mare numar layoutul unui ziar ca New York Times, si isi fac o anumire parere despre filosofia dupa care se conduce firma care-si face site corporativ dupa chipul si asemanarea acestuia. No offense, Claudiu G.

New York Times:

Underclick.ro:

post BOP despre politica pe internet si viitorul Romaniei 18% creativ

December 11th, 2006

Insemnare despre: generalitati,internet,romania perfectibila — clickio @ 5:29 pm

Zilele trecute a aparut editia de iarna a Barometrului de Opinie Publica(rezultate(pdf) | chestionar), realizat cu sarguinta de 2 ori pe an de catre The Gallup Organization Romania si Fundatia pentru o Societate Deschisa. Mass-media au selectat pentru difuzare, in principal, intentii de vot, si imaginea unor persoane publice, pe anumite atribute, multe previzibile, insa usor pliabile pe contextul general al stirilor politice. Daca vreti sa va completati cunostintele despre subiectele principale discutate in media in urma acestui raport, va recomand sa mestecati pe indelete si prezentarile, concentrate si suculente de la conferinta de presa in care au fost anuntate aceste rezultate, sau sa cititi, comparativ, si rezultatele din iulie, despre care am amintit aici.

In raportul propriu-zis am gasit si informatii interesante pentru mine, si probabil, neinteresante pentru presa de masa. De exemplu, 11% din romani (BOP e realizat pe un esantion reprezentativ pentru intreaga populatie adulta a Romaniei, conform metodologiei) folosesc intr-o oarecare masura internetul pentru a se informa despre politica si evenimente politice.

(Restul…)

post Agregatorul agregatoarelor agregatorului de stiri

December 7th, 2006

Insemnare despre: internet — clickio @ 11:54 am

Zilele trecute, cand incercam sa aflu mai multe despre hackerul din Arad, am constatat ca desi hotnews avea stirea originala, “Hacker roman transforma un server NASA in chat room”, doua agregatoare de stiri care preluasera stirea apareau inaintea site-ului Hotnews la rezultatele cautarii mele pe Google.

Optimizarea web e un subiect lung de discutie, pe care sunt sigur ca, de exemplu, Cristian Mezei il stapaneste mai bine decat mine. E clar, insa, ca optimizarea pentru motoarele de cautare poate fi un avantaj, care le-a permis de-a lungul vremii unor companii sa aiba vizibilitate mai mare decat a altor companii, care au facut alte eforturi pentru asta, in alte directii. Insa, concret, in ceea ce priveste media, principalul furnizor de continut pe internet, optimizarea pentru motoarele de cautare ar trebui sa fie o prioritate maxima.

Faceti cunostinta cu Google: agregatorul agregatoarelor agregatorului de stiri :)

(Restul…)

post Campania virala a anului…

December 6th, 2006

Insemnare despre: advertising,internet,marketing — clickio @ 12:38 pm

…este www.erectiiformidabile.ro, realizat de Claudiu Gamulescu – Underclick.ro pentru brandul Entran de la Ozone Laboratories. Felicitari!

Este o campanie care capitalizeaza pe ideea extremei, asa cum comentam si pe blogul lui Richard, de la the Adgency, care a realizat spotul Clicknet. E extrem de amuzanta.
Succesul eventualei distributii virale a link-ului catre site sau a diverselor elemente care il compun e ca multe din elementele de acolo chiar sunt amuzante, si elementele amuzante chiar sunt multe:) In plus, mingea era, oarecum, deja pasata spre poarta, subiectul direct/indirect fiind unul foarte sensibil, foarte apropiat de target, ceea ce l-a facut dintotdeauna unul din cele mai generoase subiecte de stiri, controverse, si chiar de bancuri, jocuri online, si previziuni de horoscop( cele bolduite sunt cateva din sectiunile site-ului de care va vorbeam).

Probabil, multi dintre voi, cei care ati ajuns pe pagina asta, ati vazut si forwardat deja o parte din elementele respective, insa cred ca marea masa a utilizatorilor obisnuiti de internet abia acum va face cunostinta cu ele, dupa cum am observat si la Zilele Biz, cand toata sala a izbucnit in ras la clipul baietilor din China care ii imitau pe Backstreet Boys.

Adaugare necesara: Multe din elementele despre care vorbeam mai sus nu sunt realizate de Underclick si au fost lansate acuzatii privind nerespectarea  drepturilor de autor in ceea ce le priveste. Urmeaza parerea mea pe tema asta:

Doua aspecte conteaza cu adevarat: primul, acesta este stadiul in care se afla industria de internet din Romania, majoritatea copie cu un grad variabil de subtilitate si bun simt, campanii, facilitati, sau chiar site-uri intregi. Asta e starea industriei: un site/proiect bazat pe elemente copiate are potential mai mare decat un site/proiect bazat pe o idee originala. Asta ar trebui sa spuna suficient despre acele idei originale…
Am fost si scris mereu impotriva plagiatului, insa asa cum am mai zis, aceasta este o atitudine interna, de industrie, care afecteaza sau ar trebui sa afecteze doar nivelul unor specialisti din industrie fata de alti specialisti din industrie, si mai putin pe utilizatorul final, pe care nu il intereseaza de unde ia Neogen imaginile sau de unde ia un site de continut stirile si le traduce.

Al doilea aspect este potentialul campaniei, pe care eu, personal, il consider mare. Parerea mea, strict personala, este ca, daca iesi din turnul de fildes al industriei, poti fi socat de cate lucruri NU stiu utilizatorii obisnuiti de internet.  In plus, ei nu au deloc o aversiune fata de plagiat precum cea pe care o avem noi, in mod natural, ca urmare a frustrarii ca vedem un concurent ajungind mai repede la struguri folosind o scurtatura pentru care noi (consideram ca) avem prea mult bun simt pentru a o folosi.

Cred ca ar trebui sa ne maturizam intai noi, cei care ne exprimam parerea in piata, si ma includ aici si pe mine, asumandu-mi ocaziile cand nu sunt pe deplin inteles. I’m working on it.

Ca mostra de maturitate, cand cineva te plagiaza, nu ai alta varianta decat sa faci ceva si mai bun, pentru ca piata se va imparti mereu in jucatori care creeaza si jucatori care copie ceea ce creeaza primii. Sau, pardon, mixeaza, cum zice Calin Fusu. Sunt doua business-uri diferite.

post Procter and Gamble and Unilever dot com and dot ro

December 5th, 2006

Insemnare despre: internet,marketing — clickio @ 7:24 pm

Conform Comscore Media Metrix, site-urile corporative Unilever.com si P&G.com ating 6, respectiv 3 milioane de vizitatori unici din SUA in fiecare luna. Mai mult decat unele din mediile in care aceste companii isi plaseaza reclamele.(articol detaliat in AdAge)

In SUA, cei doi giganti FMCG care dau tonul in marketing se concentreaza deja pe construirea si managementul  relatiei cu acest public-tinta deja prins in mreje. Strategiile de comunicare cu acestia sunt avansate, si pregatite pana in cel mai mic detaliu pe baza datelor obtinute prin cercetare.

P&G takes into consideration how customers are likely to react to e-mails when planning campaigns. For “mundane” products, like batteries, the company sends out limited information about several different brands in a single monthly email. Over the course of a year, 40 to 50 brands are represented in the monthly newsletter, with each appearing two to three times per year.(mediapost.com)

Conversely, for Pampers, P&G sends e-mails once a week to expectant mothers. But after the baby is born, “suddenly everyone’s busy.” So the company pulls back to once a month.(mediapost.com)

In Romania, niciuna din cele doua companii multinationale nu are un site corporativ.

post Franta, ocupata de Germania

December 5th, 2006

Insemnare despre: amuzante — clickio @ 12:56 pm

In 2006, nu trebuie sa mai declari razboi pentru a ocupa o tara vecina. De fapt, nici nu mai trebuie sa o ocupi in sensul clasic. O cumperi.

“Interestingly, although CAC 40 is composed of “French” companies, about 45% of their shares are owned by foreign investors. German investors share the largest part of it at 21%.” (din wikipedia)
Ce legatura are una cu alta? Impartirea veniturilor. Si ocuparea unei tari avea scop obtinerea unei parti din veniturile acesteia, si controlarea, treptata, a 21% din cele mai importante companii listate la bursa, are acelasi scop. Daca indicele se mentine si in afara celor 40, putem vorbi de 21% din economia Frantei. Un “tribut” semnificativ.

E 2006 si regulile sunt altele. “Tributul” e impozitat, si varsat in schimbul unor avantaje pentru tara ocupata: locuri de munca, campanii de CSR, si multe alte taxe si impozite.

post Segmentul auto apasa pedala in publicitatea online

December 5th, 2006

Insemnare despre: advertising,internet — clickio @ 12:55 pm

Mediaweek povesteste ca in SUA, aglomeratia in trafic se va reflecta si in publicitatea online, unde producatorii si distribuitorii auto au comandat deja aproape tot spatiul disponibil pentru 2007 si deja se discuta despre spatiul disponibil in 2008.

Asta dupa ce, ani la rand, site-urile din segmentul auto s-au dovedit neincapatoare pentru bugetele de publcitate online din aceasta industrie, bugete in crestere de doua cifre de la an la an, estimate de eMarketer pentru 2007 la 2.7 miliarde USD, adica 15% din totalul bugetelor de publicitate online prevazute pentru anul viitor.

Si in Romania, segmentul auto este unul din cei mai mari investitori in online, motiv pentru care a crescut in 2006, si interesul fata de site-urile de profil.

Mirosind tendinta asta, mai multe companii de internet si-au incercat puterile si au lansat in 2006 site-uri auto: netBridge (auto.ro, deocamdata suspendat), vodanet (nextcar.ro, care a fost integrat ulterior portalului Acasa in masini.acasa.ro), imedia (automarket.ro – 31.000 vizitatori pe saptamana conform Trafic.ro, insa doar 36,47% vizitatori directi, locul 6 in categoria Auto/Moto conform aceluiasi serviciu). Mi-a scapat vreunul?

Oare cum sta, de exemplu, masini.ro fata de cars.com, care pretinde ca a vandut deja 88% din inventarul pe 2007? Dragos?

Stirea in detaliu: Automakers Find Gridlock Online


mulu