post CBS cumpara CNET.com, CNET.ro face legatura intre Biserica si IT

May 15th, 2008

Insemnare despre: advertising, internet — clickio @ 4:09 pm

Unul din business-urile de succes in zona continutului este CNET Networks, compania-mama a unor site-uri pe care le vizitez cel putin o data pe luna, unele mai des, altele si mai des (cnet.com, zdnet.com, gamespot.com, techrepublic.com, mp3.com, tv.com, si multe altele- aveti aici lista completa), precum si detinatoarea domeniului com.com :) care tocmai a fost cumparata de CBS.

CBS devine astfel un jucator important in zona continutului online platind aproape 2 miliarde de dolari pe CNET Networks.(1.8 mai exact) Unii spun ca reteaua de bloguri Gawker Media ar urma ca viitoare achizitie.

In Romania, Cnet.ro este tot un blog de tehnologie, insa C-ul vine de la Catholica (Network), si e un site cu o perspectiva cel putin interesanta asupra rolului Bisericii Catolice si a legaturii ei cu IT-ul:

“1) O educaţie IT sănătoasă. De ce ar fi nevoie de aşa ceva? Mijloacele de comunicare socială au o putere extraordinară, roadele utilizării lor putând fi pozitive sau negative după utilizarea lor. Biserica a apreciat mereu valoarea lor, atrăgând atenţia asupra abuzurilor şi a utilizărilor greşite. Acest sit este într-un fel o consecinţă firească a acestei “politici” a Bisericii, articolele publicate pe sit dorind să orienteze spre (în primul rând) o utilizare (şi în al doilea rând) corectă a calculatorului şi internetului.”

Revenind la subiectul initial, gasiti in comunicatul respectiv  nivel de amploare al grupului CBS :

It has operations in virtually every field of media and entertainment, including broadcast television (CBS and The CW - a joint venture between CBS Corporation and Warner Bros. Entertainment), cable television (Showtime and CBS College Sports Network), local television (CBS Television Stations), television production and syndication (CBS Paramount Network Television and CBS Television Distribution), radio (CBS Radio), advertising on out-of-home media (CBS Outdoor), publishing (Simon & Schuster), interactive media (CBS Interactive), music (CBS Records), licensing and merchandising (CBS Consumer Products), video/DVD (CBS Home Entertainment), in- store media (CBS Outernet) and motion pictures (CBS Films). For more information, log on to www.cbscorporation.com.

PS: Unul din brandurile CNET este, ahem, Urbanbaby :)



post Sunt singurul deranjat de bait&switch in titluri?

May 13th, 2008

Insemnare despre: internet, marketing, massmedia — clickio @ 1:06 pm

Azi m-a enervat newsletterul Capital. Daca in vremurile bune era un newsletter html cu titluri si fragmente de articole, acum a ajuns doar o colectie de titluri. Bineinteles, cu banner deasupra, ca la el nu au renuntat.

Titlul care m-a enervat, prin seducere si abandonare, este si titlul newsletterului de azi, motiv pentru care, recunosc, l-am si deschis, si zice asa:

Nissan lanseaza o masina complet electrica.

Misto, nu? Lanseaza, adica timpul prezent. Adica as putea chiar s-o cumpar. Bine, nu acum, dar in curand, fie o cumpar de afara, fie o aduc ei si pe aici.

Insa te lamuresti abia in articol, dupa ce intri pe site: Nissan Motor a anuntat ca va lansa in 2010 un autovehicul complet electric, primul din gama sa de automobile.

Aaaaaaaaaa, asa, deci. VA LANSA.Pana atunci mai e mult, si multi ne vom schimba masina pana sa vedem ce scoate Nissan, daca nu se mai amana pana atunci.

Nu e cine stie ce observatie, e doar o tehnica numita bait&switch, folosita adeseori in marketingul de cartier, si care nu face decat sa enerveze. Pe mine cel putin m-a enervat, pentru ca am deschis newsletterul ca sa gasesc doar acelasi titlu inca o data, si a trebuit sa ajung pe site ca sa aflu ca nu e dacie, e trabant, si ca nu se vinde, ci se cumpara…

Si mi-am pus, evident, intrebarea: Cine pune oare titlurile in editia online a revistei Capital? Ca am mai vazut unul, tot in newsletterul de azi, care nu era potrivit pentru “Capital”: “Pioneer dă afară 2.000 de oameni” , de data asta ca exprimare. Parerea mea, de cititor putin mai avizat decat unii.

Cand eram student la jurnalism aveam un anume job pe lista celor mai dorite. Erau unul sau doi neni la Monitorul (de Iasi, actualul Ziar de Iasi)care puneau titluri, asta era jobul lor zilnic. Nu stiu daca e o practica si pe aici, insa mi se parea foarte interesant jobul respectiv, la vremea aia(inainte de 2000).

Acum mi s-ar parea foarte util, in orice redactie, online sau offline, sa ai o persoana dedicata pentru asta, sau macar jumatate din ea,  si mai ales pentru editiile online. Stiu, exista sefi de sectie, redactori-sefi, si alte persoane care supervizeaza produsul media, insa daca vorbim de titluri, online, newslettere, cred ca e o nevoie care trebuie constientizata mai puternic.
Sau poate apare vreun freelancer specializat pe titluri, ca nici eu nu mai sunt inspirat in ultima vreme, na :)
Asadar, ce titluri v-au mai deranjat, sa strangem exemple, in cazul in care ne urmaresc si viitorii fauritori de titluri.

post Noul val de spam si ale lui footere

May 13th, 2008

Insemnare despre: amuzante, internet, romania perfectibila, romanisme — clickio @ 10:17 am

Probabil o parte din voi stiti ca am si o adresa de email pe IAB Romania, pe care o folosesc exclusiv in activitatea voluntara pe care o desfasor pentru asociatia industriei de internet din Romania. Daca adresa de gmail pe care o stiti aproape toti o folosesc pentru a ma inscrie pe diferite site-uri, si exista sanse ca in situatia asta sa ajung si pe site-uri cu practici mai dubioase, adresa de la IAB Romania nu o folosesc decat pentru comunicari oficiale care tin de IAB.

Buuun. Cu toate acestea primesc incredibil de mult spam pe adresa asta, si asta si pentru ca serviciul de email de la Gazduire.ro nu include in mod implicit si un modul antispam, chestie pentru care i-am criticat si cu alte ocazii, si ii voi critica in continuare.

Pe langa zecile de spamuri clasice pe care le sterg in fiecare zi, sunt si cateva romanesti. Si nu le mentionez aici, ca nu merita. Le-am raportat in schimb la rbl.sns.ro, ceea ce va recomand tuturor. O raportare pe zi de la fiecare ar putea tine spamul romanesc in lesa :).

Insa as vrea sa ne distram astazi cu pretextele din footer, sau scuza lamentabila pe care o folosesc aceste companii pentru a trimite comunicari comerciale nesolicitate, pentru ca e un apogeu al lipsei de bun simt. Expeditorii isi vor recunoaste probabil capodoperele dupa stil, gramatica sau alte caracteristici unice. Poate facem si un top, dupa ce strangem mai multe.

Nu e o incercare de a opri spamul neaparat (trecerea in lista neagra si folosirea pe scara larga a acestora ajuta mult mai bine la asta, aviz tuturor) ci de a le clarifica tuturor celor care ajung sa primeasca sau sa ia contact in vreun fel cu astfel de emailuri si sa creada ca sunt legitime in vreun fel, din cauza textelor de justificare din footer.

Singurul lucru pe care l-am putea face, nu ca industriasi ai internetului (ha, v-a placut asta?), ci in calitate de utilizatori de internet, ar fi sa nu  mai raspundem la spam si sa sfatuim pe toata lumea sa nu faca asta, indiferent de bogatiile promise de fiecare spam: gratuitati, reduceri, etc. Pentru ca e singurul lucru care le alimenteaza.
Top initial, in lucru:

1. “  Acest email este o cerere de accept comunicari comerciale si are un caracter unic. Adresa dumneavoastra este una  publica (internet, cataloage, etc). Daca totusi doriti sa va stergeti din baza de date utilizata -  http://www.website.tld/dezabonare.
Daca doriti sa primiti informatii, inscrieti-va sau dati un reply cu continutul accept.”

Total gresit, e un mix de aberatii. Acceptul trebuie obtinut inainte de trimiterea comunicarii comerciale. Faptul ca o adresa de email e publica nu indreptateste pe nimeni sa o exploateze fara permisiunea proprietarului. Si nu ca ar conta, dar nici nu e unic, ca l-am primit de mai multe ori, pentru ca se vrea a fi, culmea, un fel de newsletter. Nesimtletter, mai degraba.

2.  “Pentru ca intelegem si apreciem intimitatea d-voastra ne cerem scuze daca acest
mesaj a ajuns din greseala la dvs, iar daca doriti sa nu mai primiti astfel de
mesaje in viitor va rugam sa dati un reply cu mesajul NU TRIMITE .”

Observati, in primul rand intelegem conceptul de privacy, tradus aici prin intimitate, iar apoi chiar il apreciem. Probabil in afara orelor de program, pentru ca incercam sa va vindem niste softuri, la care culmea, unii oameni chiar au muncit probabil, prin incalcarea grava a ceea ce, dealtfel, intelegem. Si apreciem.

(Restul…)

post On the move: Iuliana Stere la Initiative, in locul lui Laurentiu Pop

May 8th, 2008

Insemnare despre: advertising, internet — clickio @ 2:55 pm

In urma cu un an si o luna, anuntam plecarea Iulianei de la Neogen la New Media Agency, unde am avut ocazia sa fim colegi pentru o scurta perioada de timp. La momentul respectiv, i-am luat un mini-interviu pe blog. Acum a plecat de la New Media la Initiative, in locul lui Laurentiu Pop care inca nu mi-a raspuns la mail ca sa-mi spuna unde pleaca :).

Asadar, la aniversara, aceleasi intrebari, raspunsuri actualizate. Publicul e invitat sa-si puna propriile intrebari. Chiar va rog sa folositi raspunsurile de anul asta si pe cele de anul trecut pentru a pune intrebari mai bune decat ale mele.
Update: Hotnews anunta unde a plecat Laurentiu, impreuna cu Bianca Vlaston (Hotnews). (Restul…)

post 5.8 milioane de conexiuni la internet, 76% crestere YOY

May 8th, 2008

Insemnare despre: internet — clickio @ 2:07 pm

Din MoneyChannel.ro:

Numărul total al conexiunilor care permit accesul la Internet a ajuns aproape de 5,8 milioane, înregistrând în 2007 o creştere de 76% faţă de finalul anului 2006, iar numărul conexiunilor de acces dedicat a atins valoare de 2,1 milioane, a declarat joi prerşedintele ANRCTI, Dan Georgescu.

Si Money Channel rateaza doua link-uri importante: raportul detaliat al ANRCTI precum si prezentarea presedintelui ANRCTI, Dan Georgescu in cadrul Zilei Comunicatiilor .

post Blogul este ceea ce alege autorul lui să fie, consideră specialiştii români

May 8th, 2008

Insemnare despre: blogging, blogvertising, internet — clickio @ 9:31 am

Dupa ce sondajul lui Cristi Manafu a deschis discutia despre faptul ca bloggerii isi doresc publicitate si PR pe bloguri, ceea ce nu era neaparat un secret, Mediafax a publicat azi in newsletterul Media & Advertising la sectiunea FOCUS un material despre bloguri in Romania, cu titlul din titlu, care pune in discutie si alte aspecte ale blogurilor, unele chiar foarte utile pentru toti acei bloggeri care isi doresc bani din publicitate.

Spre deosebire de articolele anterioare de saptamana asta, cel de acum e unul mult mai echilibrat, deoarece in raspunsuri avem:

- agentia dedicata de marketing prin bloguri care a derulat o mare parte din campaniile pe bloguri din 2007 si 2008, adica Blog Agency (shameless but useful plug, si nu spun cea mai mare, pentru ca nu vreau sa ne masuram nici in sabii nici in sosete cu nimeni :) )

- un client important, cel putin pe pe anul asta - probabil ati vazut bannerele peste tot - Neogen (companie care incearca sa se apropie de bloguri si prin evenimentul dedicat Blogaria), prin Constantin “Noro” Ferseta, director de marketing.

- un pionier al blogurilor in Romania, Bobby Voicoo, care, pe langa blogurile personale si tematice pe care le-a lansat, a creat de la zero o comunitate a bloggerilor, blogoree.ro, motiv pentru care cred ca l-a si inhatat Yahoo

- si, nu in ultimul rand, un blogger care a participat la o campanie IBM in aceasta primavara, Mircea Scarlatescu.

Pana il vedem undeva online, fara abonament platit, va ofer spre delectare raspunsurile mele mai jos.

(Restul…)

post Actualizari la lista evenimentelor din mai

May 7th, 2008

Insemnare despre: business, comunicare, internet — clickio @ 6:28 pm

Iata ca se materializeaza si ideea lui Vladimir Oane (Metromind) de a organiza in Romania o serie de intalniri sub egida  internationalului Open Coffee. Prima editie va fi pe 15 Mai in Cafepedia (o alegere excelenta, stiti ca sunt fan al cafelei la nisip de-acolo daca ma urmariti pe twitter). O adaug in lista evenimentelor din mai, care au devenit cu ocazia asta 11. Chiar 12 daca il includem si pe cel din paragraful urmator.

Asa cum membrii IAB Romania au aflat astazi (daca n-a primit cineva emailul de informare il/o rog sa imi dea de veste pe adresa ionut.oprea la iab-romania.ro), in mai va avea loc si Adunarea Generala a Asociatilor IAB Romania, la care se vor discuta activitatile Asociatiei pe 2008, si deja sunt destul de multe in pregatire - detalii zilele astea in convocatorul oficial.

Tot in categoria noutatilor despre activitatea IAB Romania, Cristi Petriceanu, vicepresedintele IAB Romania si director general al Boom Advertising e astazi la Bruxelles, unde a participat la sedinta de consiliu a IAB Europe. Detalii pe www.iab-romania.ro pentru cei interesa(n)ti.

Si nu in ultimul rand, membrii IAB Romania vor beneficia de reduceri  pentru o parte din aceste evenimente, primul dintre ele fiind conferinta RoNewMedia, la care reducerea e de 25%  pt 1-2 participanti, si de 40% pentru un numar de participanti de la 3 in sus. Vor mai fi si alte reduceri, deja negociem cu organizatorii altor conferinte.

Ultimul articol pe BlogAgency.ro: Sortam si primim permanent candidaturi si propuneri

post Politica si blogurile

May 7th, 2008

Insemnare despre: business, comunicare, divertisment, internet, marketing — clickio @ 10:31 am

Cand iti dai seama ca politicienii au inceput sa foloseasca blogurile in masa?

Nu neaparat cand unii “pionieri”, sau early adopters, ca Ion Iliescu si Adrian Nastase, incep sa scrie.
Ci atunci cand numarul blogurilor politice ajunge la  aproape 500 - 450, dupa numaratoarea lui Mihnea Dumitru,  doctorand la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Univeristatii Bucuresti, care isi da doctoratul in “influenta noilor forme de media in politica romaneasca”.

Aveti aici blogul lui, si articolul de sarbatorire a cifrei oarecum rotunde. Hai 500!:)

post Evenimentele lunii mai, 12 la numar pana acum, si preview pt iunie

May 6th, 2008

Insemnare despre: blogging, internet, marketing — clickio @ 9:32 am

Dupa ce noiembrie 2007 a fost o luna record, cu 11 evenimente organizate, prima luna plina de evenimente de anul asta, adica seminarii si conferinte, se anunta a fi luna mai, pentru care se pregatesc nu mai putin de       10   11  12, gata, avem un nou record:)
Joi, 8 mai  ne vedem la Webclub, eveniment de networking in industria de online organizat de Cristi Manafu.

7-10 mai - Conferinta “Antreprenorii online de top din Romania” organizata de Asociatia studenteasca “Da Afaceri”, unde vi-l recomand pe Dragos Manac, un speaker excelent.

Miercuri, 14 mai
- Kevin Keller: Strategic Brand Management: The New Brand Imperatives, seminar de o zi despre brand management cu un guru al domeniului.

Tot miercuri, 14 mai “Pozitionarea de Brand – Cum să perfecţionezi şi să maximizezi puterea brandului pentru un profit sustenabil” organizat de IAA Romania, cu Erich Buxbaum, presedintele IAA Europa
Joi, 15 mai si vineri, 16 mai - Conferinta internationala de marketing direct RoDirect 2008

Tot joi, 15 mai - Open Coffee Bucharest, Cafepedia - intrare libera. Detalii aici.

Marti, 20 mai - conferinta Mediafax Talks about Advertising Measuring

Vineri, 23 mai - conferinta Meet the Thinkers: “Writing your own legend” -How leaders communicate their way to great results and legendary status, organizata de Publica (parte din grupul La Strada).

Marti, 27 mai si miercuri, 28 mai, Evensys prezinta doua evenimente consecutive: Retail Innovation Forum si Toolbox | Non-TV Advertising.

Joi, 29 mai
- Conferinta RoNewMedia organizata de grupul Realitatea-Catavencu, la care
participa o serie de speakeri internationali, pe langa care se anunta si o “Dezbatere: Instrumente pt masurarea audientei pe internet. Sati vs Trafic.ro “:).

IMPORTANT! Membrii IAB Romania beneficiaza de reduceri de pana la 40%, detalii aici.
Vineri, 30 mai si Sambata, 31 mai, eLiberatica.ro, conferinta despre open-source
In iunie, asteptam cu nerabdare Webstock (24 iunie), un experiment de conferinta neconventionala, organizat tot de Evensys/Cristi Manafu. Pana atunci, aceeasi echipa mai pregateste:

10 - 11 iunie - Idea Forum

24 iunie - Webstock & Web 2.0 Awards

25 iunie - Search Engine Marketing Seminar, impreuna cu Hyperactive (Dorin Boerescu & Alex Visa)

Am sa actualizez lista, pe masura ce mai apar evenimente.

post Romania libera on Twitter

May 6th, 2008

Insemnare despre: blogging, comunicare, internet, marketing — clickio @ 8:46 am

Nu, nu exista inca twitter.com/romanialibera, pentru ca probabil, daca ar fi, nu s-ar mai povesti, pentru ca l-ar folosi asa cum ii invata Orange si Vodafone intr-un articol despre Twitter din RL(e din 21 aprilie, insa abia azi l-am descoperit):

“Orange si Vodafone au intrat in acest joc al microbloggingului creandu-si conturi pe Twitter.com. Astfel cei doi operatori isi vor tine la curent clientii cu ultimele oferte si nu numai. Oana solca, WebShop& WebCare Marketing Manager la Orange Romania, a declarat pentru “Romania libera” ca Twitter este folosit ca un canal de comunicare a ofertelor exclusive, precum si pentru functionalitatile si noutatile din sectiunea Orange WebShop si Orange WebCare. “Contul este destinat exclusiv discutiilor despre aceste doua aplicatii online si este un mod de a-i informa pe cei care sunt in pas cu ultimele tendinte ale internetului”, a explicat Solca. Evident si pentru Vodafone aplicatia Twitter e tot un instrument de marketing. “Prin microblogging stabilim o relatie mai apropiata cu clientii nostri”, a explicat Diana Iosu, Media Relations Manager la Vodafone Romania.”

Buuuun. Sa incepem completarea articolului, se pare ca azi va fi o zi lunga, pentru ca avem multe articole de completat :)
1. Daca intrebi un blogger, sunt sanse sa eticheteze ambele initiative cu un cuvant de 4 litere (nu, nu ala, ci “spam”.) De la “oferte” in 140 de caractere si mai putin si pana la conversatii despre aplicatiile orange e distanta mare. Poate de aceea contul personal al Oanei Solca are o activitate mult mai consistenta, si, in consecinta, mai multi fani/”followers” (526 micro-insemnari ale Oanei versus doar 36 ale Orange, si 198 fani Oana Solca vs 67 fani Orange) :)
2. Sa urmarim activitatea pe cele doua conturi Twitter: 67 de fani Orange vs 85 de fani Vodafone, la momentul scrierii acestor randuri. Asta in conditiile in care numarul utilizatorilor romani de Twitter se zbate intre 5-700. Cu toate acestea, 36 de “oferte” Orange au fost trimise la cei 67 de fani fata de cele 12 trimise de Vodafone celor 85 ai sai (numarul fanilor, pentru ambele conturi, a crescut in timp, cei care s-au inscris pe parcurs probabil nu le-au primit pe toate).

Pacat. Ma asteptam de la doua companii pioniere in comunicarea pe internet sa incerce mai mult prin acest experiment cu instrumentul de comunicare numit twitter. Si nu, filmuletele cu “uite ce este twitter si ce face el” nu ajuta.

Ca exemplu, iata ce face Comcast: www.twitter.com/comcastcares. Intr-adevar, Comcast este o companie care detine un record: in 2004 si 2007 a fost declarata in urma unui studiu despre satisfactia consumatorilor in US drept institutia cu cel mai mic rating de satisfactie, plasandu-se chiar dupa fisc:) Si scandalurile iminente din aceasta situatie au facut-o cunoscuta pe tot globul, cel mai cunoscut fiind probabil clientul care a filmat un angajat Comcast dormind la el pe canapea in timp ce trebuia sa-i repare modemul.

Cu toate acestea, Comcast incearca sa foloseasca instrumentul twitter pentru a-si rezolva problemele, si se pare ca reuseste. Pana acum  succesul se traduce in:  aproape 2000 de mesaje trimise, majoritatea ca raspuns la problemele ridicate de alti clienti Comcast pe twitter, si aproape 800 de fani.

In concluzie: E un pas mic lansarea unui cont pe twitter, mai mic decat lansarea unui blog pe wordpress.com. Cred ca e nevoie de un pas mai mare pentru ambele companii, pentru ca ambele ar avea multe de castigat dintr-o comunicare cu adevarat in ambele sensuri, dincolo de un nou canal de promovare a ofertelor. Pentru ca pe bloguri si pe twitter au sansa de a conversa cu unii dintre cei mai vocali utilizatori ai lor, care au pe lista subiectelor cele mai discutate atat vodafone, cat si orange, fie ca discuta pe bloguri sau pe twitter. (doar in ultima saptamana, 76 de bloguri au vorbit despre Vodafone, si 69 despre Orange).

Insa fereastra asta nu va mai sta deschisa mult timp…
Ma gasiti (si) pe www.twitter.com/clickio.

PS: Tot in completarea articolului initial, avem si un exemplu de succes pe/prin Twitter si aici in Romania:

“Ce vreau sa spun e ca de doua luni incoace am clienti pe imobiliare exclusiv de pe twitter. Twitter rules! And I rock, right?” (Marius Sigheti)

PS2: O ultima completare: stirea cu cele doua conturi de Twitter a aparut pe bloguri in 19 februarie, fiind semnalata de Manafu si Mariussescu.

PS3: Daca luam in considerare si activitatea pe Twitter a Oanei Solca, reprezentant Orange, si a lui Dan Berte, reprezentant Vodafone, putem zice totusi ca e un inceput :)

« Previous PageNext Page »
steve

mulu