post Calin Fusu spune ca suntem colegi de serviciu :)

August 29th, 2008

Insemnare despre: divertisment,internet — clickio @ 1:46 pm

Textul mesajului de mai jos, primit prin email, este self-explanatory:

Salutare,

Ai primit o invitatie pe Colegi.ro de la Calin Fusu. Daca te intregistrezi folosind linkul de mai jos va aparea in lista ta de contacte.

http://www.colegi.ro/index/index/invitation/*******.

Calin spune ca sunteti Colegi de serviciu.

Am fost, nu zic, si a fost o experienta interesanta si utila, insa nu mai suntem de mult. Acum suntem in alte relatii:  client – agentie, BestJobs fiind unul din clientii Blog Agency pentru campanii pe bloguri, si reprezentant asociatie – membru, in cadrul IAB Romania,  ocazie cu care ii aduc aminte ca are de finalizat culegerea datelor pentru studiul PwC atunci cand se intoarce din concediu :)

Asa ca asteptam clienti.ro si respectiv membri.ro :)

PS: Lasand gluma la o parte, ca mi s-a parut foarte amuzanta abordarea, fireste ca suntem in continuare colegi de industrie, si mi-ar placea sa vad din ce in ce mai multa colegialitate intre toti cei care lucram in industria romaneasca de internet, si bineinteles intre companiile pentru care lucram sau pe care le construim.



post Topul interactiv al publisherilor si regiilor online romanesti

August 27th, 2008

Insemnare despre: advertising,divertisment,internet — clickio @ 2:29 pm

Ca tot discuta toata lumea despre topul companiilor din industria de publicitate online din Romania,  Filip Lepus, baiatul ala simpatic care avea firma de software dinainte sa dea bacul, a creat pe site-ul Vrajitorul.eu posibilitatea de a-ti face propriul top de industrie/de categorie/samd folosind datele declarate de companii pe site-ul Ministerului de Finante.

Mai mult, poti folosi oricare din indicatorii din tabelul rezultant pentru a vedea cum arata topul in functie de: Cifra Afaceri, Profit, Pierdere,  Numar de salariati, Marja profit, Productivitate CA/Pers Productivitate Profit/Pers. Poti face asta si intr-un Excel, dar daca exista deja topul cu toate datele introduse, asta te poate scuti de un efort. Pentru cine are chef sa filtreze, sa sorteze si sa compare datele astea, poate fi un instrument util, care ii poate arata, de exemplu, in topul deja-creat Internet/new media:

Unde par a fi fost in 2007 cei mai valorosi angajati/unde e cea mai mare cifra de profit/angajat? La eJobs: 176,869 RON/cap de salariat in medie :) Apoi, in ordinea asta, la Softpedia, la AdEvolution si InternetCorp:).

Care par a fi fost in 2007 cele mai mari fabrici de new media? Activesoft, cu 89 de angajati, urmata de MediaPro Interactiv, cu 62 si Neogen cu 47.

Pana mai creeaza cineva si altele, sunt disponibile urmatoarele topuri:

Software
Comert Online
Distribuitori IT&C
ISP

post Divertisment: Stiti ceva de concertul AIR de pe 19 septembrie?

August 27th, 2008

Insemnare despre: divertisment,subiecte beton — clickio @ 8:26 am

Candva in iulie s-a auzit ca AIR vor avea un concert la Bucuresti, in Parcul Circului, pe 19 septembrie, sursa generala parand sa fi fost pagina de MySpace a formatiei, care are si acum concertul respectiv trecut in calendar.

Insa de atunci au trecut aproape 2 luni, mai sunt aproape doua saptamani pana la data programata a concertului, si nu numai ca nu am vazut bilete la vanzare pe vreun site de bilete, dar nici nu am mai citit alte informatii, care sa mentioneze cu o minima rigoare jurnalistica, macar organizatorul, daca nu si alte detalii despre concert.

Au aparut tot felul de zvonuri, ca ar fi accesul liber, ca nu s-ar mai tine, samd.  Insa cred ca ar fi interesanta o stire care sa ne scoata din ceata pe tema concertului asta, daca nu din partea presei tiparite, macar pe site-urile de trendiness si mondenitati cu continut propriu :P :)

post Pentru cititorul de Hotnews interesat de email marketing

August 21st, 2008

Insemnare despre: IAB,internet,marketing — clickio @ 3:40 pm

A aparut azi pe Hotnews o STIRE despre un studiu realizat anul trecut si ale carui rezultate au fost disponibile din luna martie, si le-am si prezentat aici pe blog la momentul respectiv. Buna dimineata!

Pentru cine vrea sa inteleaga mai mult, fraza  “Potrivit sursei, optiunea unui utilizator de a se inscrie pe o lista de e-mailing nu le da, automat, oamenilor de marketing sa trimita tone de mesaje lipsite de relevanta.”inseamna:

Programele de email marketing trebuie tratate cu mai multa responsabilitate, trebuie sa fie cat mai transparente (sa stii de la inceput la ce te abonezi) si sa fie optimizate permanent.

Gasiti un scurt ghid pentru activitati de email marketing si pe site-ul Asociatiei IAB Romania.

post Vizite directe si vizite totale conform SATI

August 21st, 2008

Insemnare despre: advertising,comunicare,generalitati,internet,marketing — clickio @ 11:50 am

M-au intrebat mai multe persoane care e diferenta intre vizitele directe si vizitele totale din articolul anterior, asa ca incerc sa explic:

Incepand cu luna iulie 2008, SATI publica, pe langa audienta totala a tuturor domeniilor monitorizate cu acelasi cod de monitorizare/sub acelasi nume de site, si  audienta unica a fiecarui serviciu extern(cu domeniu propriu) pe care il integreaza fiecare din site-urile monitorizate. Atentie, totalul nu e  suma aritmetica a traficului pe fiecare serviciu in parte, ci audienta unica a intregului produs media.

Sa luam de exemplu Neogen:

Audienta totala a produsului media Neogen este 1.329.076 clienti unici pe luna. Insa audienta directa a portalului de socializare Neogen este de doar 639.426 clienti unici pe luna, adica 48% din total.

Citeste pe BlogAgency.ro: Primul advertorial adevarat/clasic pe un blog

post Topul portalurilor din SATI dupa vizite directe – ROL pe primul loc

August 20th, 2008

Insemnare despre: advertising,business,comunicare,internet — clickio @ 1:20 pm

Stiu ca am zis ca o las pe maine, insa nu ma pot abtine: Am facut o comparatie intre traficul direct al fiecaruia din portalurile monitorizate de SATI si a rezultat ca desi topul portalurilor ramane neschimbat fata de tabelul din luna iunie, daca luam in calcul doar vizitele directe pe adresa numeportal.ro si nu serviciile conexe integrate, topul e oarecum altfel. (gasiti aici o explicatie despre trafic direct vs trafic total conform SATI)

Pe viitor vom vedea, probabil, integrari tot mai profunde ale serviciilor respective in portaluri, insa e interesant de urmarit pe urmatoarele luni cum vor evolua portalurile in paralel, ca audienta totala si ca audienta directa.

Iata cele doua topuri:

Citeste pe BlogAgency.ro: Despre publicitatea pe bloguri prin articole, la modul ideal

post Back in business cu SATI si Trafic.ro

August 20th, 2008

Insemnare despre: advertising,business,internet — clickio @ 1:00 pm

Salutare, tocmai m-am intors pe metereze dupa o perindare prin delta, la Sulina, si prin Budapesta, la festivalul Sziget. Povestiri, poze si filmulete mai tarziu, ca am de selectat si urcat cateva carduri pline de multimedia.

Ce observ ca s-a intamplat cat am fost offline:

- SATI a anuntat datele de trafic pe iulie 2008 pentru site-urile monitorizate, din care aflam cateva date interesante despre portaluri si serviciile conexe ale acestora:

MediaPro Interactiv a integrat dpdv trafic Showbiz.ro in Apropo.ro,  integrare care a contribuit cu 23,67%  la audienta totala a portalului Apropo. Un caz similar de integrare gasim si la go4it.ro, care integreaza de ceva timp diverse servicii conexe (adresameaip.ro, myrank.ro, mywhois.ro, pingme.ro, traceroute.ro, vitezamea.ro) din care vitezamea.ro pare cel mai folosit, cu 63.112 clienti unici pe luna iulie, adica 28,93% din audienta directa a go4it.ro si 23.17% din audienta totala a go4it.ro.

Neogen dezvaluie cu ocazia asta datele de trafic ale serviciilor pe care le integreaza Neogen.ro:804.769 unici pe luna pentru Bestjobs.ro(cu 20% sub ejobs, care conform aceluiasi sistem de monitorizare, are 995.385 unici/luna), 639.426 unici pentru Neogen.ro repozitionat ca portal/agregator de continut, revenim maine cu comparatii intre portaluri, Noi2.ro la doar 308.363 unici/luna,  neobizz.ro, surpriza, la 195.629 unici pe luna, iar nou-relansatul colegi.ro la doar 97.085 unici/luna.

La Roportal, multe servicii cu audienta semnificativa, insa care adauga doar  23% din audienta totala roportal.ro, in timp ce la roon.ro, 22 de servicii, cu trafic lunar intre 100 si 200.000 de unici, contribuie la audienta totala de 822.292 unici/luna. Probabil in curand la aceste 22 se vor adauga si site-urile Mirabilis, achizitionate de la Dragos Roua, care pleaca in Noua Zeelanda (e deja al doilea manager de online plecat acolo dupa Bogdan Secara, ex-manager NetBridge Investments)

Pe maine propun sa ne uitam la topul portalurilor dpdv al traficului direct si total impreuna cu serviciile fiecaruia, sa vedem daca, ce se schimba, cum si de ce. (cred ca rezultatele vor fi interesante)

- Trafic.ro confirma in ultimul newsletter constatarea mea cu revenirea portalului.

Daca aveti tv-ul deschis pe alte canale, inca doua:

- Zanussi isi face campanie pe Gmail

- White Image  a implinit 5 ani de e-mail marketing în România (- vorbim zilele astea mai mult despre email marketing, insatot la capitolul aniversari, aukro.ro a implinit un an, si rezultatele nu prea se vad, iar eu cred ca am trecut deja de doi ani de blogging, dar n-am simtit nevoia sa ma laud cu asta)

Citeste pe BlogAgency.ro: Despre publicitatea pe bloguri prin articole, la modul ideal

post De vara: cateva instantanee prin comertul cu micul amanunt

August 6th, 2008

Insemnare despre: amuzante,romanisme — clickio @ 10:36 am

1. Magazinul “de nisa” de la piata Victoriei – cred ca se califica pentru o nominalizare la  titlul de cel mai inghesuit magazin.  E un magazin construit intr-o nisa a unui perete pe care “nisa” are o cota de 100% pentru ca o ocupa toata:) Asta apropo de scuza “da’ dar suntem de nisa”:)

Magazin de nisa

2. In extrema cealalta, avem mult spatiu, deci sa il folosim in intregime, sa nu lasam nici o suprafata nefolosita,  ca doar e piata TRAPEZULUI, cum poti sa nu-ti dai seama ca e PIATA TRAPEZULUI cand pe fiecare suprafata care se uita la tine scrie ca e PIATA TRAPEZULUI….

overkill - Va dati seama ca e PIATA TRAPEZULUI???

3. Si ca tot vorbeam de angajari, iata un anunt distractiv de angajare de pe Calea Mosilor.

Kautam hi5eritze sa inkltze pe altzii

post 10 reguli pentru angajatul ideal in marketing online si probabil in domenii similare

August 5th, 2008

Insemnare despre: advertising,business,comunicare,internet,joburi,marketing — clickio @ 7:37 pm

1. Vrea sa invete permanent, ideal sa se specializeze pe una sau doua directii, si sa fie dispus sau sa isi doreasca sa mai incerce si sa schimbe cate una din ele pe termen mediu, pentru a ramane in pas cu actualitatea. A, si vrea sa invete si teorie, nu doar practica. Inainte de learning by doing, trebuie sa existe learning by learning. Sunt firme care ofera astfel de oportunitati si e pacat sa le ratezi.

2. Vrea sa experimenteze, e flexibil in concluzii si argumente, nu se limiteaza doar la experientele anterioare, pe care se subintelege ca le are (ba mai mult, a lucrat cel putin o data cu succes pentru, in cazul nostru, la o campanie online sau pentru un proiect online, despre care poate vorbi la un interviu de angajare, si important mai ales in ce priveste metodele de analiza a performantei). De subliniat flexibil in concluzii, si nu se limiteaza doar la experientele anterioare, pe care se subintelege ca le are.

3. Isi doreste imbunatatirea permanenta a rezultatelor, atat personale, cat si ale proiectelor pentru care lucreaza, si e proactiv in directia asta. Asta e strans legata de 1. si 2.

4. Decat sa aiba idei multe si fixe, mai bine mai putine dar flexibile. De exemplu, nu e un secret ca intr-o campanie adwords click-urile  in sine pot fi mai ieftine decat intr-o campanie de imagine/display advertising, cum descoperea cineva apa calda pe un blog, dar avem nevoie de persoane care sa inteleaga si sa poata exploata si avantajele publicitatii interactive, deloc de neglijat. Pentru alte domenii, retineti esentialul: idei poate mai putine, dar flexibile, decat multe si fixe.

5. Are blog si a invatat deja cateva lucruri despre cum functioneaza mediul asta, insa nu se crede deja guru in blogging, ci, dimpotriva, experimenteaza permanent cu noile tehnologii si servicii, dar intelege si aplicabilitatea si oportunitatile de exploatare ale fiecaruia la nivel local. Pentru alte domenii, americanii au expresia “eating your own dogfood”.

6. Stie conceptual cum functioneaza un site, internetul in ansamblu, si intelege conceptual cum functioneaza mixurile de servicii (de la adservere pe site la mash-up-uri). Ideal, il caracterizeaza o curiozitate naturala de a intelege ce se intampla dincolo de interfata si butoane, si de a problematiza modul de rezolvare a problemelor, argumentele, concluziile altora(si chiar pe ale lui).

7. Are notiuni elementare de management de proiect si time management pe care vrea sa si le dezvolte(valabil peste tot) si o experienta, minima, dar de succes, cu echipe tehnice, ideal cu mai mult de una(valabila pentru orice job legat de online).

8. Vrea mai multi bani, nu se multumeste cu putin, dar e in primul rand realist, in al doilea orientat si pe dezvoltare, nu doar pe salariu, si in al treilea, la fel de important, este dispus sa creasca proportional, calitativ si cantitativ rezultatele muncii lui pentru asta.

Calculul e simplu in domeniul asta, probabil si in altele: fii constient ca trebuie sa ii produci angajatorului mai multi bani decat ii ceri. In conditiile in care faci asta deja, e o prostie sa nu primesti din ce in ce mai mult (sau probabil e timpul sa iti cauti altceva).

9. E complet deschis cu ce isi doreste imediat si pe viitor
, si cu ceea ce crede fata de firma, colegi, proiecte. Poate discuta orice  problema imediat ce apare, nu acumuleaza frustrari. Stie sau incearca sa lucreze si singur si in echipa.

10. Este un fan al eficientei in tot ceea ce face si propune.

PS: Cam asa arata colegii pe care as vrea sa ii cresc alaturi de mine. Daca va simtiti aproape de profilul asta, si va doriti un job in domeniul asta, dati-mi un email oricand si convingeti-ma(adresa e in coloana din dreapta).  Pentru un angajat ideal e loc oricand intr-o firma :)

post Proiect special GE Money pe Go4it.ro

August 5th, 2008

Insemnare despre: advertising,IAB,internet — clickio @ 11:15 am

Ca tot ne prezinta Corina Ciocan pe blogul Boom.ro ce este un proiect special, iata si un nou exemplu.

GE Money, aceeasi companie care are un proiect special si pe MagazinulDeCase.ro, a creat pe Go4it.ro, un site care printre altele prezinta ultimele gadgeturi pentru casa, masina sau birou, o legatura intre cele mai noi gadgeturi, prezentate intr-o rubrica din interiorul site-ului, si in pagina dedicata fiecaruia cu cate un articol, cu creditele pe care le ofera, si pe care le comunica in bannerul top 728 x 90 din paginile de interior ale site-ului

Printr-un buton care apare in dreptul gadgeturilor propriu-zise, utilizatorul este directionat catre acel banner. Butonul de directionare respecta standardele IAB Romania privind bannerele rich media, are buton de inchidere – close(x)- , care e vizibil, iar in plus, si animatia este de scurta durata, butonul retragandu-se in doar cateva secunde in bannerul original.

Pe aceeasi idee, gasiti alte 3 proiecte speciale in iulie, pe blogul lui Marius Pahomi, Interaction Business Development Manager la Mediaedge:CIA Romania.

Next Page »

mulu