post De ce am furnizat valorile in RON pentru ROADS(Romanian Online Advertising Study)

December 18th, 2008

Insemnare despre: IAB,internet,istoriainternetului.ro — clickio @ 10:40 am

Asa cum ati aflat ieri, avem urmatoarele date oficiale publice despre piata de publicitate online din Romania, care fac parte dintr-un studiu de aproape 60 de pagini despre volumul pietei de publicitate online din 2007 si primul semestru al anului 2008, impartit pe formate, industrii, si intervale de timp:

42,6 milioane lei in 2007, din care:

S1: 16.141.519 RON

S2: 26.461.682 RON

si 33.873.413 RONin S1 2008

Una din intrebarile care a aparut ieri a fost de ce nu am furnizat valorile in EUR, si le-am publicat in RON.

Iata principalele motive:

- toate datele au fost culese in RON, pentru ca acest studiu se bazeaza pe date calculate din declaratiile confidentiale de vanzari trimise de participanti catre PwC. Au fost culese in RON tocmai pentru a ramane cifre reale, si nu aproximari.

- convertirea in EUR este o aproximare, pentru ca cel mai la indemana e folosirea unui curs mediu, care insa nu tine cont de sezonalitatea industriei, el fiind o medie neponderata cu aceasta sezonalitate; chiar daca ar fi ponderata, tot ar fi o APROXIMARE si nu un calcul bazat pe cifre reale. Daca vreti, e diferenta dintre un sondaj pe un esantion, cu marja de eroare aferenta, data de reprezentativitate si metodologia folosita, si un recensamant, care numara unul cu unul toate elementele care participa.

Asadar, pentru a sublinia ca acest studiu ofera cifre reale, si nu estimari, am ales sa oferim cifrele reale, oficiale, realizate dupa metodologia dezvoltata de IAB si PwC inca din1997, exclusiv in RON, fata de care oricine isi poate face propriile estimari.

Si iata ca au venit estimarile in euro, care difera cu 1-200.000 euro..Doar Mediafax si Business Standard au ramas la cifrele oficiale, exprimate in in RON, iar Jurnalul a folosit o aproximare.

Hotnews: 12,8 milioane euro pentru 2007 si circa 9 milioane de euro pentru S1 2008

ZF: 12,8 mil. euro pentru 2007 si 9,2 mil. euro pentru S1 2008

DailyBusiness.ro: 12,7 mil. euro, la cursul mediu anual pentru 2007 si 9,2 mil. euro pentru S1 2008

Wall-Street e de acord cu DailyBusiness: 12,7 mil. euro pentru 2007 si 9,2 mil. euro pentru S1 2008

Jurnalul National: peste 12 milioane de euro in 2007, peste 9 milioane de euro in S1  2008




post Valoarea pietei de publicitate online din Romania, in 2007 si S1 din 2008

December 17th, 2008

Insemnare despre: Uncategorized — clickio @ 3:08 pm

2008 a fost un an bun pentru industrie, din mai multe puncte de vedere, pe care am sa detaliez intr-un articol separat, a fost un an bun pentru STANDOUT, si pentru mine personal, pentru ca am realizat multe din lucrurile pe care mi le-am propus.

Astazi IAB Romania si PricewaterhouseCoopers au anuntat prin comunicatul de presa de mai jos, rezultatele primului studiu despre valoarea pietei de publicitate online din Romania. Raportul complet va fi disponibil membrilor IAB Romania.
Piata de publicitate online in Romania: 42,603,201 RON in 2007 conform “Romanian Online Advertising Study” (ROADS)
Bucuresti, 17 decembrie 2008:  Studiul “Romanian Online Advertising Study”(ROADS) realizat de IAB Romania (www.iab-romania.ro), asociatia industriei de publicitate online, si PricewaterhouseCoopers Romania despre valoarea pietei de publicitate online din Romania arata ca in anul 2007 investitiile in publicitatea online au insumat 42,603,201 RON, iar in primul semestru din 2008 33,873,413 RON.

In 2007, piata de publicitate din Romania a totalizat, conform ROADS, venituri in valoarea neta de 42,603,201 RON fara TVA, suma calculata pe baza cifrelor de vanzari directe ale celor mai importante 11 companii din domeniu (regii si publisheri independenti).

“Acest studiu ofera pentru prima data in Romania, cifre reale, bazate pe vanzarile efective ale celor mai mari companii din industrie, in locul estimarilor care au existat pana acum” a declarat Ovidiu Florea, Presedinte al Asociatiei IAB Romania si Managing Partner la Media Investment.

“Echipa PricewaterhouseCoopers Romania care a participat la realizarea studiului a efectuat pentru prima data acest tip de cercetare pe piata locala de profil, folosind o metodologie consacrata la nivel global, care in tarile cu o piata de publicitate online puternica este folosita deja de 10 ani. Ne dorim ca analiza prezentata sa fie un argument hotarator pentru ca tot mai multe companii sa participe la urmatoarea editie a studiului, asa cum se intampla in alte tari europene, unde PricewaterhouseCoopers si IAB au o deja o traditie in derularea acestui proiect”, afirma Ruxandra Bandila, Marketing & Business Development Director – PricewaterhouseCoopers Romania.

Studiul “Romanian Online Advertising Study” a agregat declaratiile de vanzari ale 11 companii, numarand principalele regii de publicitate online si principalii publisheri independenti (cu vanzari directe semnificative), care reprezinta in total peste 700 de site-uri.
Pe baza acestor cifre agregate, expertii PricewaterhouseCoopers au structurat totalul investitiilor in publicitatea online din Romania in functie de formatele de publicitate folosite, categoriile de advertiseri care au utilizat publicitatea pe internet, precum si in functie de lunile din fiecare semestru pentru determinarea sezonalitatii. Prima editie a ROADS a analizat trei semestre: ambele semestre ale anului 2007 si primul semestru al anului 2008.
Raportul complet al studiului “Romanian Online Advertising Study” cuprinde, in aproape 60 de pagini, tabele si grafice detaliate pentru fiecare din cele trei directii de analiza, precum si principalele corelari intre acestea si ofera o imagine completa a pietei de publicitate pe internet. Acest raport complet va fi disponibil gratuit membrilor Asociatiei IAB Romania, impreuna cu raportul similar la nivel european realizat de IAB Europe, asociatia europeana in care IAB Romania este membru fondator.
Urmatoarea editie a studiului realizat de IAB Romania si PricewaterhouseCoopers va demara culegerea de date la inceputul anului 2009, va cuprinde analiza datelor corespunzatoare semestrului al doilea al anului 2008 si o analiza completa a anului 2008, precum si o comparatie intre datele din 2007 si cele din 2008.

Studiul va fi publicat semestrial, prezentand rezultatele din semestrul anterior, furnizand astfel de doua ori pe an cifre actualizate privind evolutia pietei de publicitate online in Romania.

Pentru alte informatii despre “Romanian Online Advertising Study”(ROADS) si despre activitatea IAB Romania, va invitam sa ne contactati:

Ionut Oprea, 0721.614.964
Director Executiv Asociatia IAB Romania
ionut.oprea at iab-romania.ro

Despre Asociatia IAB Romania
Asociatia IAB Romania (www.iab-romania.ro) a fost creata în anul 2006 si reuneste cele mai importante companii din domeniul publicitatii pe internet: regii de media, agentii de publicitate, furnizori de servicii în domeniul publicitatii online si publisheri autohtoni.

Asociatia IAB Romania este o asociatie profesionala, fara scop lucrativ, neguvernamentala, apolitica si  autonoma, care isi propune sa protejeze si sa promoveze interesele profesionale si investitiile realizate  pe piata de publicitate online din Romania, sa elaboreze standarde ale industriei si sa creeze cadrul  pentru autoreglementare.

Asociatia IAB Romania este membru al asociatiei IAB Europe (www.iabeurope.eu), participand ca membru fondator la reconfigurarea acestei asociatii in 2008.

post Diferenta print vs online la publicatiile de specialitate, azi cele de IT

December 12th, 2008

Insemnare despre: internet — clickio @ 11:18 am

Ma uitam din curiozitate in dimineata asta pe tirajul revistelor de IT din Romania: CHIP vs PC Magazine vs XtremPC (a propos, acum pe site-ul BRAT poate consulta si compara oricine rezultatele auditului de tiraje, gratuit).

CHIP e in continuare cea mai bine vanduta revista IT, cu 17,800 de exemplare vandute pe luna, urmata de XtremPC cu 10,729 si de PC Magazine cu 5554 de copii vandute, in medie, din mai pana-n noiembrie.

Insa m-a frapat, in primul rand, dupa o perioada in care am stat permanent cu nasul in online, diferenta intre copiile vandute offline: peste 200.000 de clienti unici pe luna conform SATI (doar pe chip.ro, fara a-i numara pe cei de pe chip.eu), si mai putin de 20.000 de exemplare vandute.  De peste 10 ori mai multi cititori online decat offline. In Trafic.ro e chiar primul site din categorie, dupa vizitatorii zilnici adunati pe o saptamana.

Si cred ca la multe din publicatiile de specialitate situatia incepe sa fie, la fel, din ce in ce mai mult in favoarea internetului. Sunt curios daca exista strategii de dezvoltare si de vanzare care sa ia ambele audiente in calcul: cat e suprapunere, cat e diferenta, in ce consta diferenta, si cum pot fi combinate.

Eu recunosc, sunt din cei care citesc CHIP offline, atunci cand supravietuieste selectiei de la chiosc, pentru ca imi iau in principiu cam o revista pe luna din categoria asta si aleg in fata chioscului pe care din ele, nu intru pe site pentru ca folosesc alte site-uri de specialitate si nici nu apare in cautarile mele atunci cand am nevoie de informatii din domeniu :)

Si ca disclaimerul sa fie complet, mai citeam tot offline Go4IT pana l-au scumpit pana la un nivel inacceptabil, acum ma multumesc cu newsletterul editiei online si am un abonament la WIRED care imi ajunge din an in Paste :)

post Email marketing: reconfirmarea abonariii, un exemplu de urmat

December 3rd, 2008

Insemnare despre: internet,marketing,romania perfectibila — clickio @ 2:43 pm

Azi am primit un email de reconfirmare a abonarii mele la newsletterul Cinema al portalului Acasa.ro:

Deoarece am observat ca in ultimele sase luni tu nu ai mai interactionat cu newsletterul nostru de cinema, te rugam sa ne confirmi ca doresti sa mai primesti acest newsletter si pe viitor, printr-un click pe butonul de mai jos:

Doresc sa primesc in continuare newsletterul Cinema acasa.ro

Daca ai sugestii legate de continutul sau forma newsletterului, te rugam sa ne scrii la adresa cinema@acasa.ro

Salut initiativa si imi doresc sa fie luata ca exemplu de cat mai multi publisheri din internetul romanesc.

Inca un exemplu ca Romania e, asa cum imi place mie sa zic, perfectibila :)

post Doua imobiliare: se vinde chiar o casa pe zi, imi iau si eu casa, si bem diseara

December 3rd, 2008

Insemnare despre: advertising,internet,marketing — clickio @ 1:43 pm

N-am mai scris de mult timp pe blogu-mi, in mare pentru ca a fost mult de munca la noi in agentie, insa si pentru ca am avut si lucruri personale de rezolvat, si inca mai am. Nu cred ca mai ajung azi nici la Netcamp, desi mi-am luat bilet.

Insa de saptamana viitoare promit sa revin, si sa reiau si lucrul la proiectul istoriainternetului.ro, pe care il pusesem putin pe raft, din aceleasi motive.

Am si articole salvate despre campania electorala, pe care am preferat sa le public dupa, ca sa nu aiba nimeni impresia ca au vreo tinta sau vreo intentie ascunsa.

Dar, pana atunci, va servesc doua stiri fierbinti, apropo de criza asta despre care vorbeste toata lumea(dar despre care va puteti echilibra perspectiva aici si aici):

1. MagazinulDeCase.ro, unul din clientii STANDOUT, va anunta azi ca au mai vandut inca 4 apartamente noi, finalizate, in complexul Rose Garden, prin programul “o casa pe zi”. totalul a ajuns la 7 apartamente vandute, in  7 zile, asa ca promisiunea “o casa pe zi” ramane in picioare. Au ramas 23 de apartamente disponibile pana la sfarsitul anului si probabil numarul lor va trebui suplimentat pana atunci, cel putin pe unele segmente de pret. Detalii suplimentare in curand, pe blogul oficial ocasapezi.ro

2.  Imi iau casa. Azi. Sper sa semnez azi toate actele si sa fie totul in regula (Doamne ajuta!), si va dau detalii despre asta in curand, cine stie, poate imi fac un blog despre tot procesul de amenajare:). Previn deja prima intrebare, nu, nu e un apartament in complexul Rose Garden, ci e un alt apartament nou, finalizat, gasit, evident, pe MagazinulDeCase.ro (asta e anuntul)

Asa ca diseara, ca tot au venit bloggerii la netcamp si s-au cazat la Hello Hotels, s-ar putea sa sarbatorim pe undeva. Daca semnez azi, fac cinste:)


mulu