Saptamana trecuta am fost la TIFF, la invitatia URSUS, care a organizat cu ocazia asta si un concurs cu bloggeri pe www.ursusfilm.ro.

Daca tot am prins cateva zile de film romanesc, am vrut sa le speculez, si am reusit sa vad “Politist, Adjectiv”, “Cea mai fericita fata din lume”, si “Pescuit sportiv”. Topul meu personal:

1. “Pescuit sportiv” - mi-a placut mult interpretarea Mariei Dinulescu, si e un film pe care il voi cumpara pentru colectie, alaturi de  alte capodopere moderne romanesti care mi-au placut mult, printre care “Filantropica”, “A fost sau n-a fost”, “California Dreaming”, sau “Hartia va fi albastra”.

2. “Cea mai fericita fata din lume” - poate aici sunt un pic subiectiv, pentru ca e un film care vorbeste despre industria de publicitate din Romania, dincolo de drama parintilor materialisti si a copiilor inocenti si visatori.

3. Pe ultimul loc: “Politist, Adjectiv”. - Eu unul  asteptam ceva cel putin la fel de placut ca “A fost sau n-a fost”. Dar n-a fost. P,A e un film greoi, care iti pierde atentia si rabdarea prin tocmai tehnicile pe care le foloseste pentru a-si construi subiectul, mai exact scene enorm de lungi  in care nu se intampla nimic, nici ca dinamica, nici vizual (macar “Nord”, filmul care a luat premiul cel mare alaturi de P,A, are avantajul unor peisaje interesante).

Am cautat si parerea unor jurnalisti care nu publica doar comunicate de presa, si am gasit-o in Ziua de Cluj (de aici, chiar va recomand recenzia pentru ca e sincera):

“Cu toate că Porumboiu, prezent la vizionare, a recunoscut că este adeptul cadrelor lungi care să imite pe cât posibil cinematografic, timpul real, Poliţist, adjectiv poate părea pentru spectatorii neavizaţi (între care mă includ şi eu) un scurt-metraj lungit.
Episoadele de aşteptare, de filaj, în ciuda intenţiei vădite de a induce senzaţia de rutinare a muncii de anchetator, sunt anoste şi te fac să te uiţi la ceas.”

Si acum drama: inteleg ca exista o casta a cinematografiei, cu actori, regizori, scenaristi, si mai ales, comentatori si fani inveterati. E la fel si pe internet: avem si noi specialisti, manageri de proiect, directori de companii, consultanti, si, bineinteles, comentatori, oameni care-si dau cu parerea, si unele-s mai avizate, altele mai putin. Asta nu inseamna ca trebuie sa ne limitam la a crea doar pentru acea casta.E ca si cum industria online-ului n-ar face altceva decat sa stea pe twitter.

Pentru ca P.A. asta e: un film atractiv doar pentru o mica parte a publicului, un twitter al industriei cinematografice. La fel cum Twitter e folosit doar de cei care lucreaza in industrie sau au o tangenta cu ea, si P.A. a placut doar celor din cercul restrans al industriei cinematografice, si includ aici si fanaticii.

Nu contest calitatea artistica a filmului, asa cum a fost ea definita si asa cum sper ca este ea inteleasa si simtita de cei din cercul de mai sus, insa nici n-am sa ma complac intr-un snobism cultural pretinzand ca vai, mi-a placut acest film premiat la Cannes si la Cluj cum sper ca n-au facut-o nici ei.

Insa as vrea sa tragem un semnal asupra industriei cinematografice romanesti, care dupa astfel de ispravi care ii limiteaza drastic publicul, se intreaba aproape retoric “de ce nu mai vine lumea la film”.

As merge chiar pana la a face un sondaj intre cei care vor iesi de la cinematograf de la proiectia P.A. cand va ajunge in cinemaurile bucurestene, si sa-i intreb de ce au iesit inainte de final si (de) ce nu le-a placut. As face intalniri intre industria cinema-ului si publicul ei, pentru ca se pare ca nu s-au vazut de mult, nu mai comunica, si au inceput chiar sa se ignore unul pe celalalt.