Problemele Romaniei mele sau ce tara as vrea eu
1. Falsa democratie reprezentativa
Inainte sa plec in concediu m-a intristat ca in 2010, la 20 de ani de la momentul de soc “t zero” pe care l-am pierdut (cititi The Shock Doctrine de Naomi Klein daca n-ati facut-o pana acum ca sa vedeti ce moment excelent am pierdut cu revolutia asta), ne batem joc de democratia reprezentativa. Mai exact, noi alegem prin vot liber un parlament, un presedinte, din care rezulta un guvern, si soarta tarii este decisa de 5 persoane din cele 9 ale Curtii Constitutionale.
Vreau o tara in care sa existe cu adevarat democratie reprezentativa si institutii de stat cu puteri separate. Vreau o tara cu un guvern care sa poata lua decizii, un parlament care sa grabeasca modernizarea in loc sa o intarzie. O tara in care sa nu existe posibilitatea ca doua institutii de stat sa isi piarda timpul si rostul pentru ca o a treia isi protejeaza pe fata propriile interese(citeste: pensii), iar 5 oameni din cei 9 ai institutiei de stat care a capatat astfel de puteri totalitare decid sa schimbe modul in care tara va trece prin criza. Pentru ca ei 5 pot. Vreau o tara in care asa ceva nu se poate.
2. Dezechilibru intre cei care platesc si cei care cheltuie
Vreau o tara care macar sa tinda catre un echilibru intre cei care contribuie la buget si cei care il cheltuie, nu una in care cei care contribuie sunt magarul de povara care trebuie sa eficientizeze permanent ca sa nu cedeze, in timp ce ceilalti nu stiu decat sa ceara si sa primeasca, iar guvernele nu stiu decat sa negocieze “cat va mai dam”.
Nu sunt deloc impotriva contributiei sociale pentru categoriile asistate, nu sunt impotriva bugetarilor, insa avem o tara dezechilibrata si asta e si una din cauzele adancirii crizei. Vreau o tara care sa-si recunoasca problema asta si sa incerce sa o rezolve. Asta in Romania anilor 2010 inseamna asumarea unui suicid politic. Da, vreau o miscare de dreapta care sa riste sa piarda alegerile prin miscari deloc populare pe termen scurt dar care sa deteremine crestere pe termen lung. Crestere,auzi ce injuratura. Crestem taxele si impozitele!
3.Suntem cu totii niste iresponsabili
Si vreau o tara cu oameni mai responsabili. Lipsa responsabilitatii reale este imperfectiunea democratiei reprezentative. Sigur, intr-un sistem perfect, responsabilitatea asta se taxeaza la alegeri, insa nu si in tara asta.
Vreau o tara in care chiar si profesorilor sa le fie rusine ca au indraznit sa ameninte cu inghetarea BAC-ului, inventand in felul asta un stress inutil pentru generatia nevoita sa-l dea anul asta. Si vreau o tara in cei care nu sunt de acord cu modul in care actioneaza sindicatele sa aiba curajul sa plece din ele si sa-si faca altele.
Vreau o tara in care lupta dintre putere si opozitie sa aiba macar un minim fond, sa nu fie doar de forma, si aici vorbim din nou de responsabilitate. Vreau o opozitie puternica, pregatita in orice moment sa ia puterea, si care sa aiba un aport constructiv la diminuarea efectelor crizei, nu la adancirea ei. Vreau o tara in care politica sa nu insemne ca unii se prefac a conduce iar ceilalti ca incearca sa le zadarniceasca eforturile.
Vreau o tara in care toti cei care contribuie la performanta aparatului de stat sa fie cat mai bogati, nu pentru ca-si atribuie contracte nepotiste si isi inghesuie comisioane, ci pentru ca aduc bani la stat, pentru ca cresc semnificativ bugetul prin mijloace sustenabile, si sunt rasplatiti pe cale oficiala pentru asta.
4. Hotia ca obligatie
Citeam excelentul articol scris de Vlad Petreanu (Ne-ati taxat destul) si dezbaterea in jurul lui. Problema taxelor nu e doar de volum, ci si de strategie, sistemul fiscal roman e construit pe constrangere, nu pe incurajare, ce conteaza ca se inchid firme zilnic, ca acum pe langa activitatea comerciala trebuie sa-ti faci tot felul de strategii fiscale, ceea ce evident ca iti ocupa din timpul pe care altfel l-ai putea folosi producand mai multa valoare taxabila.
Bine spus, statul roman largeste cu nesimtire felia, ignorand placinta. Furtul nu mai e o simpla optiune, ci din momentul in care concurenta deja il aplica, devine o obligatie, altfel cum sa rezisti in piata cand pe langa concurenti mai ai ca dusman si statul, care, prin faptul ca ii permite altuia sa scurtcircuiteze impozitele pe care tu le platesti ca boul, iti scade tie competitivitatea?
Tulburator urmatorul comentariu de la acelasi articol pe blogul lui Vlad:
“Pana acum, am incercat tot ce-am putut, ca sa fiu in legalitate. De acum, am convenit cu cei care ma platesc ca singurul mod in care sa ne ramana si noua niste bani din munca prestata este sa facem totul la negru.
Americanii au in spate un trecut care le permite sa spere: dar daca ai tinut 20 de regimuri de slabit si de fiecare data ai esuat (din vina ta, desigur, dar tot esec este), nu te mai apuci, tata, de niciun regim…”
5. Criza de management - in asta trebuie sa ne scolim cu totii
Criza in Romania e una de management, care lipseste de peste tot, inclusiv in institutiile statului, si de aceea nu stiu nici daca o miscare pornita dinspre clasa asta asuprita a celor care produc valoare taxabila. Pentru ca noi avem doar libertatea de a ne asocia, nu si experienta, intelegerea si deschiderea de a face asta.
Da, vreau o tara in care sa fie posibil ca grupul asuprit al celor care produc valoare taxabila sa se constituie si sa schimbe ceva. Ar fi un prim semn ca toate cele de mai sus mai au o sansa sa se intample.
Vreau o tara. Voi?
Alte reactii la articolul lui Vlad Petreanu(dati-mi link-uri pe masura ce scrieti pe tema asta, si va rog sa o faceti in numar cat mai mare):
1. Blogdebucurestean.ro - Petreanu indeamna la nesupunere
2. Arhiblog.ro - Vreau o viata pentru copilul meu
3. Toane.ro- Pentru cei ce s-au hotarat sa ramana aici
4. Henrich.ro- Bloggeri in politica, analisti politici ori activisti
5. Blogdeteo.wordpress.com - E posibil un Tea Party romanesc?
6. Alex Sache -Asocierea e solutia