post Platforme globale vs platforme locale vs platforme proprii

February 14th, 2011

Insemnare despre: social media — clickio @ 8:53 am

Anul asta a inceput cu entuziasm, lucru care, in sine, nu poate decat sa ne bucure. Insa prea mult entuziasm strica, mai ales cand risti sa fii luat de val si sa nu mai vezi imaginea de ansamblu.

Saptamana trecuta cea mai mare platforma globala de social networking a anuntat o serie de schimbari obligatorii pentru paginile comerciale create acolo. Dincolo de efectele punctuale ale acestor modificari, despre care s-a tot discutat, faptul ca Facebook dicteaza si schimba unilateral modul in care functioneaza prezenta sociala a companiilor trebuie sa ne aduca aminte ca ecosistemul social media nu este alcatuit doar din Facebook, la fel cum nu e alcatuit doar din platforme globale.

Avem trei tipuri de platforme care pot folosite in activitati de marketing online care vor sa incorporeze social media: platforme proprii, in care controlul poate fi absolut, platforme locale, mult mai flexibile pentru implementarea de proiecte speciale si pentru construirea unei prezente dupa principii comune, si platforme globale, care tind sa standardizeze formele de prezentare dupa propriile lor ratiuni, care isi impun si isi urmatesc propriile limitari, samd. Facebook e doar un canal din cea de-a treia categorie. Youtube e altul.

La modul ideal, canalele care iti limiteaza activitatea, canalele asupra carora nu ai un control asupra formei asa cum o ai pe o platforma proprie, trebuie sa functioneze si ca palnii pentru restul activitatii tale online. Poti sa le folosesti pentru a genera trafic, pentru a atrage actiuni pe alte canale online la fel cum le poti folosi pentru a genera implicare si raspandire pe platforma propriu-zisa.

E important ca oricand decizi sa folosesti social media in activitati de marketing online sa ai o privire de ansamblu, care sa iti permita sa iti creezi o strategie, si sa poti alege, in cadrul ei, cele mai potrivite canale pentru activitatile respective. De aici si pana la “hai sa facem o pagina de facebook” e un drum lung.

1 Comment »

  1. Imaginea asta e cea mai reprezentativa pentru ceea ce simt cand citesc ce spui aici :) ) http://shoppers.ro/i_feel_like.jpg

    Comment by roxana — February 20, 2011 @ 11:56 pm

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment




mulu