post Renunta la un sushi pentru a ajuta o familie saraca!

September 27th, 2012

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 7:32 am

Știți că-s cel mai mare fan al implicării civice și nu mă dau înapoi de la nicio ocazie de a mai da un exemplu. (Țineți minte ultima ispravă, când primăvara asta, de Valentines’ Day, am strâns 40 de bloggeri alături de care am #datzapada la Spitalul Municipal, da?)

Colegul Alex Tunaru m-a găsit la fix cu acțiunea BigBuild organizată de Habitat for Humanity, prin care câțiva voluntari și câteva companii românești și străine construiesc săptămâna viitoare, extrem de rapid, în doar cinci zile, 14 case pentru familii defavorizate. Mi-a fost clar din prima secundă că vreau să particip, mai ales că mă ofticam încă de anul trecut că n-am participat la niciuna din edițiile anterioare.

Acum, că mi-am exprimat entuziasmul, să trecem la treabă. Mănușile jos și urechile ciulite. Noi lucrăm de obicei cu România urbană, cea cu venituri mari, care îi permit să cumpere toate produsele despre care încercăm să-i povestim, care și-a permis studii superioare și are acces la internet la discreție, că altfel nu ne-am mai afla astăzi pe acest ecran.

Ei bine, BigBuild e despre cealaltă Românie: care trăiește în condiţii severe de sărăcie, care nu are încălzire, apă potabilă sau toaletă, baie sau duș, care trăiește în locuinţe suprapopulate, în locuinţe care se confruntă cu deteriorarea severă sau care au nevoie serioasă de renovare a infrastructurii, a sistemului de încălzire şi a acoperişurilor. O Românie pe a cărei piramidă de nevoi nu încape nicio #firstworldproblem.

V-am mărit pupilele suficient? Bun. BigBuild este acțiunea prin care Habitat for Humanity a construit până acum aproape anual, din 2007 încoace, locuințe pentru familii sărace, cu ajutorul voluntarilor,persoanelor publice si a jurnalistilor, mai nou și al bloggerilor.

49 de locuințe, 63 cu cele de anul ăsta nu sunt foarte multe, raportat la dimensiunea întregii Românii sărace.

Însă e un exemplu care sper să înceapă să fie urmat tot mai mult. E în același timp o dovadă că mai există o urmă de umanitate în țara asta și că noi cei care ne simțim bine când facem o faptă bună sau când ajutăm pe cineva, nu suntem singuri. Câțiva din noi, o să ne vedem săptămâna viitoare să petrecem acolo prin muncă, o să punem și noi osul. O să #construim.

Și sper să nu fluier nici de data asta a singurătate aici pe blog, pentru că am mare nevoie de ajutorul vostru. Vă invit să faceți alături de mine o donație către Habitat for Humanity. Amânați CD-ul ăla nou, o seară la film, o porție de sushi sau orice altceva și faceți o donație pentru o acțiune care merită. Eu am donat deja, iar marți mă duc să pun și osul, împreună cu  alți 29 de bloggeri.

Contul este: IBAN RO25 BRDE 050S V150 1751 0500 (BRD Romania, Sucursala Oradea)

Le mulțumesc personal, încă de pe-acum, tuturor celor care vor face o donație, tuturor celor care susțin acest proiect, și o voi face și în persoană, cu prima ocazie.

De asemenea, mă înclin în fața companiilor care au contribuit la BigBuild 2012: Vodafone Romania, Wienerberger, Europharm Distributie, Porsche Romania, Lafarge, Kronospan, AdVenture și toate celelalte, dacă am uitat pe cineva vă rog să mă atenționați.

 

 

No Comments »

No comments yet.

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment




mulu