post Planificarea strategica a … vacantelor

October 23rd, 2012

Insemnare despre: turism — clickio @ 7:35 am

Totul, dar totul, ține de planificare. Dacă poți planifica din timp, cât mai din timp, te pregătești cel mai bine, poți avea o experiență cât mai plăcută și plătești cât mai puțin în plus față de cât trebuie.  Norocul absolut e rezervat, ca și locul de parcare, pentru cei neajutorați, pentru noi există ceea ce numim maximizarea șanselor. La care, evident, ca la un boardgame, mai dai și un zar de amplificare, însă după ai făcut toate mutările.

1. Toamna e cea mai bună perioadă pentru a-ți pregăti vacanțele pe anul viitor. E deja arhiștiut că în general cursele de avion sunt mult mai ieftine dacă le rezervi din timp. OK, nu vorbim aici de ofertele speciale și de promoțiile care-ți permit “să bei cafeaua la Barcelona într-un week-end, doar week-endul ăsta”, ci de costuri rezonabile pentru locurile în care vrei să ajungi, fix în perioada în care vrei să ajungi. O metodă bună e să-ți faci un plan minim pentru fiecare vacanță viitoare, când îți vine ideea, și să-l pui în practică în anul dinainte, pentru efecte maxime.

În plus, Blue Air are de exemplu o reducere de 15% azi la toate zborurile pe următorul an de azi înainte. Astfel de reduceri sunt maxim de utile, dacă te prind cu planurile gata făcute și din costurile deja bune pe care le-ai planificat scazi 15%. Pare puțin doar dacă vrei să fii cârcotaș, mai ales în anii ăștia în care site-urile de reduceri te-au obișnuit cu zeci de procente reducere, însă, la orice grup mai mare de 1, se adună niște bani pe care îi poți economisi sau folosi altfel.

Iar zborurile low-cost nu mai sunt de mult o tragedie. Am mai scris despre asta. Dacă ești pregătit pentru vacanță, cu tot ceea ce-ți trebuie, nu te afectează nimic. Așa că, dacă v-a prins oferta Blue Air cu planurile gata, e timpul să scădeți 15% din costul de transport.

2.  O parte importantă din planificare este cercetarea, analiza locurilor în care vrei să mergi, din trei perspective: obiective/locuri de văzut/lucruri de făcut, transport local si între localități sau țări și locuri de mâncat și dormit. 

Pentru obiective/locuri de văzut/lucruri de făcut eu folosesc trei instrumente principale: TripAdvisor și toată droaia de site-uri echivalente, WikiTravel – o wikipedia dedicată turismului care îți spune minimul necesar despre orice țară/regiune/localitate, precum și Microsoft Project-ul vacanțelor, Google Maps.

Stabilești ce ai de văzut și de făcut, adaugi pe hartă, stabilești trasee, etc. Fă asta acasă, din timp, ca să îți optimizezi timpul și banii pe durata excursiei. Acolo, odată ajuns, n-o să ai timp pentru asta și riști să arunci cu banii.

Pentru transport local și între localități/țări, Google. Căutați toate opțiunile, de la transport în comun la trenuri și la avioane. Dacă dați căutare cu low-cost și numele țării puteți descoperi linii low-cost la care nu v-ați fi gândit.

Pentru locuri de dormit, opțiunea clasică e booking.com, DAR, pentru experiențe locale eu vă recomand și airbnb.com, site-ul unde găsești apartamente de închiriat  cu ziua, de la proprietari, în aproape orice oraș la care vă puteți gândi. Experiența de a sta într-o casă de localnic mi s-a părut de fiecare dată mult mai interesantă decât banala cameră de hotel, ultima dată am stat în Varșovia în casa unei pictorițe care o decorase cu propriile ei picturi și o amenajase cum îi plăcuse ei. De obicei, casele de închiriat pentru turiști sunt și complet accesorizate, nu trebuie să dai fuga la colț pentru o linguriță de zahăr.

3. Când aveți ocazia, mai ales în orașele și țările bike-friendly, închiriați biciclete (de la automatele publice sau de la magazine specializate de închirieri de biciclete) sau, dacă vreți, le puteți lua chiar cu voi în avion (25 euro/segment la Blue Air). Dacă mergi precaut, aproape de trotuar și ești atent la trafic, nu pățești nimic. Am biciclit prin Paris, Berlin, Bruxelles și prin Belgia rurală (unde mi-a plăcut cel mai mult, au o rețea de drumuri dedicate pentru pietoni și biciclete). Lucruri de știut aici: automatele de închiriere îți iau o garanție(cam 150 euro/bicicletă) și băncile noastre întârzie în a debloca banii respectivi, așa că fiți atenți câte biciclete închiriați și de câte ori. E cel mai bine să folosiți un card de credit, la fel dacă vă gândiți să închiriați o mașină. Pe site-ul de închirieri de mașini nu precizează asta mereu, dar odată ajunși acolo aflați că majoritatea firmelor cer un card de credit pentru a vă da mașina.

Mai sunt multe de spus, dar avem și serviciu azi. Acesta nu e un articol plătit, am mai scris despre Blue Air și voi mai scrie la fel cum scriu despre orice mi se pare mie că merită. Am ținut să semnalez reducerea lor de azi și dacă tot am scris despre asta, am zis să vă împărtășesc și din mica mea experiență. Pentru a gusta din experiența celor care au mai multă, vă recomand unele din cele mai interesante bloguri românești de travel:

imperatortravel.ro

razvanpascu.ro

lumeamare.ro

travelbadgers.com

iar din categoria blogurilor tinere dar cu potential: lipa-lipa.ro

PS: Să fie al cincilea articol cu sfaturi pe tema asta!:)  ( <– vi le recomand si pe celelalte 4, daca aveti timp)

 

6 Comments »

  1. Oferta Blueair cu -15% scoasa la 1-2 luni e o pacaleala tipic romaneasca. In doua ocazii urmaream preturile pentru o destinatie de-a lor si in ziua cu -15% au marit pretul normal cu vreo 20% astfel ca reducerea era de fapt o scumpire temporara usoara ce beneficia si de buzz mediatic.

    Comment by AM — October 23, 2012 @ 7:45 am

  2. Mie nu mi s-a intamplat asta, eu imi notasem preturile pentru fix zilele planificate si chiar au scazut. Esti sigur ca ai cautat aceleasi zile? Variaza foarte mult, sunt zile cu costuri mai mari si zile cu costuri mai mici, de obicei alterneaza.

    Comment by clickio — October 23, 2012 @ 7:47 am

  3. In mod normal nu aveam motive sa nu am incredere in promotiile lor, pare stupid sa se gandeasca la trucuri atat de josnice. Insa prima data cand am vrut sa cumpar un bilet, din intamplare am primit un comunicat ca a doua zi, cu ocazia speciala X, preturile scad cu 15%. Asa ca mi-am notat pretul initial si am asteptat numai ca sa vad a doua zi cum se scumpesc. L-am cumparat in ziua urmatoare promotiei, la pretul mai bun.
    A doua oara cand am observat a fost la o alta promotie de -15%, cand din curiozitate am vrut sa vad daca a fost o intamplare.
    Nu a fost.

    Comment by AM — October 23, 2012 @ 8:06 am

  4. O fi cum spui, nu contest, mie mi-a dat altfel.

    Comment by clickio — October 23, 2012 @ 8:21 am

  5. Pentru hoteluri, eu va recomand Trivago.com sau chiar varianta .ro Gasesti hotelul ideal si pot selecta site-ul de booking cu cel mai mic pret, de multe ori nu este booking.com :)

    Comment by Mihai — October 23, 2012 @ 11:08 am

  6. Multumim pentru mentionare, ne onoreaza!

    Comment by Alina — October 23, 2012 @ 11:55 am

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment




mulu