post Tot ce nu știai până acum despre DEEZER

December 11th, 2012

Insemnare despre: internet — clickio @ 9:59 am

Folosesc de mai bine de o lună DEEZER Premium+, însă nu e primul serviciu de muzică pe bani la care am cont. Sunt subscriber last.fm de ani buni, asta și pentru că sunt un analytics freak, dar și pentru funcția de music discovery pe care o acoperă foarte bine prin radiourile tematice pe care ți le poate crea în funcție de prieteni, formații sau festivaluri. Sau, dacă ai cont premium, poți asculta un mix aleator din colecția de piese care-ți plac cel mai mult.

Ei bine, DEEZER duce totul la nivelul următor. Last.fm a funcționat mereu ca un apendice care se conectează la sistemul tău personal de ascultat muzică (winamp, itunes sau mai nou chiar DEEZER), în timp ce serviciul de care vorbim azi este unul complet.

Să vă spun câte puțin din ce-mi place mie la DEEZER și n-ați citit până acum în alte locuri:

1. Îți pune la îndemână hiturile fiecărui artist/formații (care, evident, sunt cele mai populare/cele mai ascultate), direct în capul listei, sub bio, și nu trebuie să le mai cauți prin albume, unde oricum au toate nivelul de popularitate semnalat. Apoi, toată muzica pe care o ‘salvezi’ e accesibilă imediat, oriunde, oricând.

2. Poți descărca orice album sau playlist și le poți asculta offline, fără conexiune la internet. Așa că nu trebuie să-ți faci griji pentru traficul consumat. Playlisturile nu trebuie să fie de-ale tale, poți “împrumuta” orice playlist de la oricine și-l poți asculta oriunde, pe calculator/laptop sau pe smartphone. Ba chiar, sunt aplicații Deezer care-ți permit să faci un playlist comun împreună cu alți prieteni.

3. Calitatea audiției este fantastică, și pe streaming online și la piesele descărcate. Sunetul stereo are și spațialitate și dinamică. (nu pot să cred ce termeni am folosit, dar chiar așa e, pe testate:) )Nici în streaming pe 3G nu am avut skipping la vreo piesă, însă am ascultat așa doar în București.

4. Îți permite să-ți încarci și ceea ce lipsește încă în oferta Deezer (de exemplu am să adaug ultimul album Alternosfera după ce mi-l iau, concertul l-am ratat pentru că n-am mai fost în stare de nimic sâmbătă seara după ce am construit două case) și să o asculți online sau offline, pe orice dispozitiv. Hello and goodbye iTunes Match :)

5. JUCARIIIII!!!! Are niste jucării interesante de management al playlist-ului si de mixaj – un ‘mixing desk’, cu care încă nu m-am jucat, dar o să-l încerc în concediu, poate găsesc pe cineva interesat să stea “la platane”:) Dacă vrei să te joci cu muzica, tocmai au lansat de vreo două săptămâni o platformă de aplicații, App Studio, în care au deja 13 aplicații, iar categoriile prevestesc “ce va să vină” în materie de aplicații conexe DEEZER: Curators (filtre de muzică în funcție de gusturi deja exprimate sau diverse alegeri), Labels (interesant pentru casele de discuri independente care mai scot cate un diamant muzical), Discovery (de care am vorbit mai sus), Tools (pentru integrarea cu servicii externe), Games si Events (explicite ambele).

Ce vă recomand:

1. Nu vă aruncați din prima la playlist-uri imense, că or să vă umple memoria smartphone-ului când le descărcați. Mai multe playlist-uri de 1-2 ore, ca să aveți un control mai bun asupra a ce descărcați.

2. În lumea asta sunt foarte multe cover-uri la piesele cele mai populare, uitați-vă bine la formația care cântă piesa ca să fiți sigur că ascultați originalele. Sunt însă și cover-uri bune, de exemplu mie-mi place coverul Metallica dupa When a Blind Man Cries din albumul ăsta. De gustibus.

3. Pentru o experiență completă, folosiți trio-ul Shazam + Last.fm + DEEZER. Eu mai deschid din când în când și iTunes, dar mai mult pentru a vedea noutățile din iTunes Store.

Dacă ești pasionat de muzică, încearcă DEEZER Premium+ pentru 15 zile gratuit. Sunt șanse mari să vrei pe urmă un abonament Panteră care-l conține inclus, gratuit, pentru primele șase luni sau un abonament DEEZER dedicat abonaților Orange din România (ca abonat Orange plătești doat 4.99 euro/lună în loc de 6.99 pentru DEEZER Premium+, cu exceptia abonamentelor noi Panteră de mai sus)

 

 

2 Comments »

  1. E prima data cand aud de Deezer, deja scriu datele sa imi fac cont. Am incercat o perioada Zonga insa m-am lasat repede, nu m-a multumit pe deplin.

    Comment by Cristina — January 15, 2013 @ 9:02 am

  2. E ok, dar nu se compara cu Spotify…

    Comment by Darwin — January 16, 2013 @ 4:58 pm

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment




mulu