post Urări sincere pentru toți cei care muncim și susținem țara asta #in2016

December 22nd, 2015

Insemnare despre: internet — clickio @ 9:52 am

Deși poate părea că mă adresez, în rândurile de mai jos, doar managerilor și antreprenorilor, nu e așa. Toți cei care muncim în țara asta putem contribui la a face lucrurile mai bine. Cu toții putem lua și influența decizii, cu toții putem crea mai multă valoare, cu toții putem contribui la schimbările pe care ni le dorim, nu doar în societate ci chiar și la locul de muncă, trebuie doar să ne dorim asta. Așadar, luați aminte cu toții de la ce mi-aș dori eu în 2016 de la NOI.

Să gândim la scară mai mare în business. Să ne gândim la modele sustenabile, care să ne permită să construim pe termen lung, și să facem un efort comun de a marginaliza “micile ciupeli” și “marile tunuri”. Poti lupta de la egal cu Goliații incompetenței și corupției unind mai mulți Davizi laolaltă și mă bucur că au început să apară și la noi clustere, hub-uri și asociații de firme care încearcă să facă asta.

Să ne facem cu toții treaba mai bine. Să ne întrebăm mai des, proactiv, oare ce aș putea face mai bine în ceea ce fac acum? O să vedeți că astfel de lucruri or să înceapă să fie din ce în ce mai apreciate. Iar dacă nu sunt apreciate, poate nu le-ați arătat suficient de mult, mai încercați. Dacă nici în 2016 nu reușiți să le arătați, poate nu sunteți în locul cel mai potrivit.

Dacă fac cât mai mulți din noi lucrul ăsta, cât mai des, va fi foarte ușor, natural chiar, să asamblăm și să perfecționăm bunele practici în afaceri, să arătăm mai des modul în care lucrăm la ele și în care le-am implementat, poate se prind și alții, din ce în ce mai mulți, de importanța lor și le adoptă și ei la rândul lor.

Cu cât vom genera o adopție mai mare pentru bunele practici de tot felul, cu atât vor merge mai bine lucrurile în țara asta.

Însă pentru asta e nevoie și de eforturi comune, e nevoie și de asociații de industrie, nu doar de inițiative personale. Suma unui efort de industrie poate fi mult mai mare decât suma inițiativelor individuale pe aceeași temă, însă e nevoie să gândim în direcția asta, a unor eforturi comune, iar una din responsabilitățile asociațiilor de industrie este să învețe oamenii din industria pe care o reprezintă să gândească în felul ăsta.

Avem nevoie și de un marketing (mai) responsabil – Vremea păcălelilor a trecut demult, mi-aș dori ca în 2016 un număr cât mai mare de marketeri să se gândească și ei la scară mai mare, la promoții corecte, fără asteriscuri, la campanii care să comunice mesajele potrivite în modurile cele mai potrivite, fără să se contrazică forma cu mesajul sau mesajele între ele.

Și nu trebuie să facă asta pentru că le zic eu, ci pentru că oamenii cărora ei li se adresează au devenit mai deștepți și devin din ce în ce mai. Sau, fie, măcar o parte din ei, însă din ce în ce mai mulți. Și măcar oamenii ăștia care s-au deșteptat cei mai mult dintre toți nu mai acceptă să fie tratați oricum. Dacă se simt jigniți, au puterea și mijloacele să semnaleze lucrul ăsta, să-l reclame și chiar să se lupte pentru a-l schimba. Nimeni nu va dori să se nimerească la cârma unui brand răstignit în social media de cei pe care i-a numit până atunci “consumatori”.

Avem nevoie de un marketing mai responsabil pe internet – ca aplicație concretă a regulii de mai sus. Avem nevoie de respectarea strictă a standardelor de industrie privind publicitatea online, pe care prin și cu reprezentanții industriei le-am definit și adoptat, iar toți cei care vor să fie în industrie pe termen lung trebuie să ia aminte și la recomandările actuale, din care pe viitor vor decurge unele din următoarele standarde.

Și aici, utilizatorii au acum o armă îndreptată împotriva practicilor marginale: blocarea ad-urilor. Nu zic mai multe, vom reveni la începutului anului pe subiect, IAB România, asociația industriei de publicitate interactivă, pentru cei care nu știu încă de ea, are două studii în lucru pe tema asta și rezultatele se anunță foarte interesante și utile pentru toate părțile implicate.

Închei prin a vă reaminti că responsabilitatea pentru a face lucrurile mai bine începe și se termină cu fiecare din noi. Hai să facem totul cât mai bine în 2016!

2 Comments »

  1. Foarte tare articolul tau!

    Comment by Luizza — May 5, 2016 @ 2:11 pm

  2. desigur, depinde doar de noi ca sa ne ridicam deasupra situatiei actuale si sa construim un viitor mai bun pentru noi si pentru copii nostri

    Comment by Andreea — June 24, 2016 @ 2:01 pm

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Leave a comment




mulu