post Cum poți face ca FIECARE VOT să conteze pe 11 decembrie 2016, INCLUSIV AL TĂU

September 1st, 2016

Insemnare despre: romania perfectibila — clickio @ 8:35 am

Pe 11 decembrie 2016 avem în România alegeri parlamentare care vor determina configurația principalului for legislativ al țării pentru următorii patru ani.

Și dincolo de opțiunea politică a fiecăruia, pentru a avea un punct de plecare sănătos, democratic, avem nevoie de două lucruri: participare masivă (oricare ar fi rezultatul, el trebuie să fie reprezentativ, nu trebuie să aleagă doar o parte a populației pentru toată lumea) și alegeri corecte.

Pentru ambele  fiecare din noi putem face câte ceva.

Pentru participarea masivă trebuie să ne găsim sau să ne creăm opțiuni politice și să ne convingem să mergem la vot, apoi să-i convingem și pe cât mai mulți din cei din jurul nostru să voteze în loc să crească absenteismul cu fiecare vot neexprimat. Practic, orice rezultat prost al unei runde de alegeri nu se datorează doar celor care au votat opțiunea proastă, ci și celor care nu au votat deloc pentru că aveau posibilitatea să schimbe acel rezultat și i-au dat cu piciorul (“s-au pișat pe ea de ocazie de a schimba rezultatul”, ca să parafrazez dintr-o expresie devenită celebră – “mă piș pe el de vot”).

O primă inițiativă în direcția asta este www.letsvote.ro, unde câțiva onlineri au strâns păreri despre motivele pentru a merge la vot pentru a-i convinge și pe alții.

O alta a fost creată de guvernul Cioloș pentru facilitarea votului din diaspora - https://www.mae.ro/parlamentare-2016

Pentru corectitudinea alegerilor, există și aici o opțiune pe care nu ne-am exercitat-o suficient, la fel ca și votul insuficient exprimat. Observarea alegerilor. Aici câțiva voluntari din grupul Geeks for Democracy a creat fiecarevot.ro, o inițiativă care își propune să strângă suficienți observatori pentru a asigura alegeri corecte în toate secțiile de votare din România. E nevoie ca 18.000 dintre noi să-și aloce o zi întreagă pentru asta. Alege să fii observator sau implică-te să sprijini campania!

Avem 3 luni și zece zile pentru a ne asigura că am făcut tot posibilul pentru a avea 4 ani mai buni. Orice ai mai avea de făcut până atunci, că avem cu toții serviciu și familie, fă ceva și într-una din cele două direcții sau în ambele.

 

 

 

 




mulu