Blogul este un canal extrem de subiectiv. Pe un blog faci cunostinta cu parerile autorului, cu gusturile lui, in cazul ideal, cu talentul lui de a scrie si de a argumenta, insa, in acelasi timp si cu ideile lui fixe, si cu piticii lui pe creier, cu modul lui uneori vizionar alteori limitat de a vedea lucrurile, samd. Putini sunt reporteri virtuali, majoritatea sunt scriitori online offbeat, care pot face orice idee un subiect bun de blogat.

Ce se intampla in momentul in care un blogger face publicitate unui produs? Stai, adica de cand exact? De cand scrie primul articol? Blogul este o arhi-reclama permanent in derulare pentru brandul autorului, pentru gusturile lui, pentru preferintele lui, pentru ideile lui, pentru orasul lui, stii ca e oradean sau iesean, pentru produsele pe care le consuma, pentru produsele pe care le ocoleste, samd. Toate astea intr-un mod natural, fie pe masura ce ii vin la mana fie in urma unor planuri pe care si le face pentru a-si pastra consistenta pe o anumita tema sau pe o anumita directie.

OK, am exagerat putin pentru a demonstra ceva. Sa raspundem variantei serioase a intrebarii. Nu ar trebui sa se intample nimic, daca bloggerul isi pastreaza verticalitatea, independenta, si filtreaza doar campaniile pentru produsele care ii sunt apropiate, iar in momentul in care se implica in conversatiile pe care aceste campanii vor sa le genereze pe blogul lui, este la fel de  natural ca si in restul articolelor pe care le scrie. Simplu ca deceblog.

Sau chiar, pentru a fi si mai simplu, toate astea pot fi sintetizate intr-o singura propozitie, pe care ma bucur ca am redescoperit-o intr-o campanie JOE: “Nu imi schimb ideile pentru bani”. S/2*. Doar ca uneori trebuie sa subliniezi asta unora care inca n-au observat-o. Alteori trebuie sa te intrebi: “dar subiectivitatea voastra de unde vine?”

* Scurt pe doi, pt cine nu si-a baut cafeaua inca.

Anul trecut am participat la provocarea lui Bobby de a scrie un articol pe zi in luna august, mi s-a parut un exercitiu interesant, pe care orice blogger care vrea sa aiba succes ar trebui sa-l aplice cat mai des, daca nu permanent (nu e o recomandare de a scrie pentru volum, ci de a-ti impune o anumita rigoare, un anumit ritm, si de a vedea cum te poti tine de el).

Anul trecut nu am reusit sa ma tin de ritmul asta, si de asta m-am gandit sa reiau exercitiul, pana-mi iese. Am mers cateva zile pe burta, ca sa nu ma fac de rusine si de data asta, si pentru a ma asigura ca pot gasi ceva interesant de scris in fiecare zi. Dupa multi ani de blogging (uite, ii numar acum, … sunt 4 ani in iunie, dupa cum arata arhiva din sidebar), sunt convins ca daca esti suficient de atent si suficient de riguros poti gasi cel putin un subiect interesant, chiar si pe un blog tematic, in care scriu despre publicitate, internet, bloguri, social media, si orice poate avea legatura cu astea.

Asadar, cine e cu mine? Cine mai scrie, de azi, cate (cel putin) un articol pe zi?

PS: Ce coincidenta. Imi dau seama ca blogul meu tot 4 ani ar implini in iunie, la fel cum al lui Bobby implinea 4 anul trecut, odata cu experimentul asta. Ar trebui sa instituim obiceiul asta ca o “datorie blogosferica la 4 ani de blogging”:)

Orice blogger ar trebui sa mai aiba in dotare si alte apendice decat cele cu care l-a creat natura: pe langa maini si picioare, ar trebui sa mai aiba cu el mereu un smartphone, un laptop, si o camera, sau orice combinatie utilizabila intre astea, pentru ca nu stii niciodata cand apare un concurs precum cel pe care il deruleaza acum Sony-Ericsson si in care poti castiga 20 de smartphone-uri Vivaz  care ar putea fi un excelent apendice de blogger (detalii aici ) precum si un premiu mai rar intalnit la noi: o excursie in Dubai si Istanbul in valoare de 15.000 euro.

Tot ce trebuie sa faci este sa cauti din clipurile pe care le ai deja unul in care ai filmat momente in care ai simtit ca traiesti, si sa-l incarci pe youtube, in pagina de concurs: youtube.com/sonyericsson pana pe 21 mai!

Uite exemplul meu, filmat in urma cu 2 saptamani, la Arsenal Park (un loc despre care trebuie sa va povestesc intr-un articol separat, site-ul actual nu-i face cinste):

Cine lanseaza verdicte antropologice ar putea spune ca suntem o natiune de babe care se vaicaresc. Si nici pe bloguri nu gasim altceva. “Cititoruleeeeeee, uite ce mi-a facut compania aiaaaaaaa” e o atitudine frecventa pe blogurile romanesti, in comentariile la articole pe alte site-uri, samd.

Eu cred ca putem mai mult. Si am sa demonstrez asta, printr-un exemplu foarte recent.

Din experienta mea de peste 7 ani de zburat cu companii low-cost, timp in care am pierdut avioane, am avut curse anulate, am platit averi pentru bagaje supra-incarcate, am invatat ca toate posibilele probleme ale unui astfel de zbor pot fi rezolvate daca te pregatesti inainte. Si am mai invatat ca toti cei care zboara pentru prima data cu low-cost se lovesc frontal de majoritatea problemelor posibile, unii chiar si data urmatoare se lovesc de aceleasi probleme sau de altele, si tot asa pana invata sa se pregateasca(dupa care zborurile low-cost pot fi aproape perfecte).

Cel mai recent articol pe tema asta este scris de Cristi Serb, care s-a inscris pe traseul de mai sus, insa e doar la inceput, asa ca a inceput sa se vaicareasca intr-un articol pe tema problemelor pe care le-a avut cu unul din primele lui zboruri low-cost.

Este o reactie naturala. Cred ca si eu, acum vreo 7 ani, la prima intarziere de peste 6 ore a unui avion, aveam aceiasi nervi, fata de compania aeriana respectiva (nici nu-i mai tin minte numele) cat si fata de aeroport (am fost izolati 6 ore in zona de dupa frontiera a aeroportului Baneasa, in vremea cand nu avea bar si nici loc de fumat si inca fumam). Diferenta e ca eu nu mi i-am varsat pe blog.

E o reactie normala sa fii frustrat cand ai o problema. Insa e usor degradant sa te transformi intr-un Nea Vaicareala, care se plange de toate lucrurile care-l deranjeaza. Nu pretind ca totul e perfect, sau ca ar trebui ceva ascuns sub pres, Doamne fereste!

Insa cred ca un blogger adevarat poate face mai mult. In loc sa creeze un loc de dat cu capul, si sa adune vaicarelile altora la ale sale, ar putea scrie un articol constructiv. In loc sa scrie “Vai ce de rahat e compania X” ar putea scrie “A mai avut cineva problema asta cu compania X? Cum s-a rezolvat?”  O astfel de abordare invita la dialog, creeaza un mediu igienic pentru o discutie normala, in care companiile pot participa, problema are sanse mai mari sa fie rezolvata, cititorii pot gasi mai multa utilitate, si bloggerul are mai mari sanse de a genera astfel de dialoguri si pe viitor.

Ca sa continuam exemplul, Cristi ar fi putut scrie pe tema: Cum sa eviti problemele zborurilor low-cost. Pentru completarea exemplului, promit sa scriu personal un articol pe maibun.ro pe tema asta. La mine, ar fi si momentul, dupa atatea experiente.

Ar fi fost mult mai utila o astfel de abordare pentru  un cititor de bloguri (si da, pe Cristi il citesc suficienti, daca te uiti cate comentarii a avut acel articol), ar putea pleca de la aceleasi probleme, insa le-ar putea gasi solutii, ar transforma intreaga experienta intr-un articol util, din care cu totii ar fi avut de invatat, nu doar de dat cu vaicareala, si n-ar mai fi fost doar un flame despre low-cost, ci un articol in care toti cei care ar fi comentat si-ar fi adus aportul la un ghid complet de folosire a zborurilor low-cost pentru a avea cat mai putine probleme. Poate nu chiar un ghid complet, insa ceva mai apropiat de asta decat o vaicareala.

Cred ca asta e una din directiile importante care poate ridica  blogosfera cu mult deasupra altor medii online care acumuleaza vaicareli. De vaicareli te plictisesti repede, uneori nici nu sunt amuzante, si prin vaicareli nu aduci nici o urma de valoare pentru nimeni.

In plus, toate companiile au, cateodata probleme. Cu totii gresim. Nimeni nu e sfant. Acum ca suntem cu totii de acord, ce facem cu asta? Nu e mai normal sa oferi putin respect, pentru a primi la randul tau respect? Nu e normal sa admiti ca desi tu ai o anumita problema cu compania X, ea nu e “de rahat” si cei cateva zeci, sute, mii poate de angajati nu sunt cu totii “de rahat”?  Nu e cazul articolului lui Cristi aici, insa e o atitudine care transpira pe alte bloguri, iar pe unele e chiar pe fata.

Hai sa nu ne mai vaicarim, sa criticam constructiv, si va garantez ca asta va creste calitatea multor bloguri. Si dati mai departe articolul asta oricui care se apuca de blogging, pentru ca am observat asta si la cei care scriu primele articole. Si isi dau cu stangul in dreptul inainte de a incepe.

La articolul de aici, un utilizator care lucreaza la infopromotii.ro a lasat urmatorul comentariu, pe care vi-l las sa-l studiati in intregime, si apoi sa-l comentati. Va mai recomand si dialogul dintre mine si Cabral pe acelasi subiect, in comentariile aceluiasi articol. Cred ca se infiripa ceva, si pe marginea subiectului, si pe marginea unui nou mod de a discuta un subiect pe un blog, am ceva in minte despre asta. Dar cititi  si spuneti-va parerea.

“Simpla dorinta de a te conecta cu un brand arata un nivel crescut de interes fata de brand-ul respectiv. N-o sa ma “imprietenesc” niciodata pe Facebook cu un brand pe care il disconsider, doar in ipoteza ca, la un moment dat, imi va da 10% discount sau inca un produs care nu-mi place gratis, sau ca sa aflu intr-o zi ca daca voi cumpara 3 produse neplacute, pot castiga ceva! Nu asa stau lucrurile. Ma imprietenesc cu brand-urile care imi plac, ca sa aflu despre ele lucruri care ma intereseaza.

Daca brand-ul respectiv si-a facut cont pe facebook, inseamna ca vrea sa-si creeze o comunitate de fani. Iar daca obtine fani, trebuie sa le mentina interesul: cu oferte, cu stiri despre cele mai noi lansari, cu intrebari despre cum si-ar putea imbunatati produsele/ serviciile, cu sfaturi utile din domeniul in care activeaza (ex.: retete, indrumari de utilizare) s.a.m.d. Asa, da, am avea o relatie complexa. Are ocazia sa obtina de la mine feedback sincer pentru actiunile lui. Mai repede si mai detaliat poate decat la focus-grupurile care il costa bani grei. Nu-i firesc sa ne asteptam sa fim recompensati?

Altfel, de ce si-ar face cont pe Facebook? Doar pentru ca e “trendy”? Doar ca sa-si numere lunar fanii si sa-i treaca intr-un catastif, ca sa raporteze “succese” la regiune?

Prea des aud consideratii care opereaza cu argumente de media un subiect care tine de PR si DM. Nu cantitatea de “prieteni” din reteaua ta conteaza, ci calitatea ta de fan. Daca brand-ul respectiv face ceva interesant pentru tine, vei scrie un post despre asta, iar prietenii tai vor fi interesati. Daca ai doar o retea mare de “prieteni” (nu-mi spune mie ca daca ai 300 de contacte, toti sunt interesati de ceea ce ti se intampla tie in fiecare zi!) si brand-ul nu face nimic pentru tine, ce ai de spus interesant?

In schimb, daca brand managerul va apela la aceia care au reteaua de “prieteni” cat mai mare, de-abia atunci vom vorbi despre “mercenari”. Adica despre oameni care nu-l urmeaza din convingere, ci pentru avantaje materiale.

PS: Stiu oamenii de ce nu-i intereseaza sa afle ce “mission & vision” are compania X sau Y. Nu-mi amintesc sa fi vazut vreodata ceva de genul asta care sa nu sune a limba de lemn si/sau sa nu fie un bla-bla aiuristic. Si nici download-abilele sau jucariile fun nu-i intereseaza. Stim sa ne gasim lucrurile amuzante si singuri, multumim frumos.”

Repet, nu e parerea mea, ci a unui cititor al acestui blog, care lucreaza la infopromotii.ro, un director de promotii (cred ca primul si cel mai mare, insa nu am cifrele la indemana). Revin cu propriul comentariu.

La articolul anterior a aparut comparatia clasica forum vs blog, si am vrut sa dezvolt subiectul putin, sper sa vi se para interesanta perspectiva de mai jos.

Avem trei tipuri de canale care dezvolta activ comunitati: forumurile, blogurile, si retelele sociale (facebook, twitter).

Un aspect care mie mi-a atras atentia si care cred ca e important e faptul ca ultimele doua au adus cate un plus de legatura cu realitatea, o mai mare transparenta fata de celelalte.

Forumul e o comunitate semi-inchisa, poti participa doar dupa ce te inregistrezi si pe alocuri, unde esti acceptat. Comunici cu oameni ascunsi in spatele unui nickname, si despre care in general nu stii mai multe decat activitatea lor de pe forumul respectiv, o scurta descriere si un… AVATAR :).

A aparut blogul, canal initiat de unul sau mai multi autori, clar identificati, si pe care intr-o proportie variabila, participa la discutie si alti bloggeri, identificabili prin link-ul catre blogul propriu, unde se pot identifica sau nu, alegerea e personala. Insa unii dintre participantii la discutie mai dezvaluie si unele informatii despre ei, in afara informatiilor despre activitatea lor pe acel blog.

Si, ultimul canal aparut, retelele sociale,  care au impus o transparenta maxima, gen facebook, unde de (mult mai)multe ori stii clar cine e persoana respectiva (unele retele inca lucreaza la asta, vezi Twitter -> Verified Account). Cred ca aici conversatiile au cele mai mari sanse, pentru ca aproape fiecare participant la discutie se identifica, iar atunci cand nu o face, pare ciudat (Prietenul meu Coca-cola a comentat la … sau m-a adaugat in… sau a aratat ca ii place ultimul meu articol).

Cred ca si forumurile si blogurile au ceva de invatat de la retelele sociale, din punctul asta de vedere, si ca, in final, vor evolua impreuna.

UPDATE: va invit sa revedeti si articolul asta: Noua definitie a blogului, vara

Ca sa incepem anul in cea mai mare forma, va propun urmatorul experiment din care vom avea cu totii lucruri noi de aflat si de invatat:

Pentru ca eu cred in continuare, asa cum spuneam si in articolul din Gandul, ca o comunitate de cititori si comentatori activi este mai importanta decat traficul chior, anul asta vreau sa sustin fiecare blog care a dezvoltat o astfel de comunitate.

Si cum as putea face cel mai bine asta, decat implicandu-ma macar pentru un articol in comunitatea respectiva, un guest post, in care sa pot contribui cu abilitatile mele atat la subiectul initial, cat si in discutia pe care acesta o va genera.

Asadar, vreau sa fac un tur al celor mai active comunitati pe blogurile romanesti, unde, din nou, ma intereseaza mai mult calitatea decat cantitatea cantitatea decat calitatea (merci, motanes)(adica valoarea pe care o poate aduce fiecare comentator subiectului in discutie, nu neaparat sute de comentarii pe langa subiect), si sa contribui la fiecare din ele cu cate un articol, pe un subiect si intr-un stil potrivit cu blogul respectiv.

Decidem impreuna subiectul(bloggerul/bloggerita va avea un cuvant important de spus), eu scriu articolul, il publicam ca guest post pe blogul respectiv, apoi il promovam impreuna pentru a maximiza numarul de participanti, si ne implicam in discutie.

Putem sa pregatim discutia/subiectul cu mult timp inainte, si as propune sa facem  un singur experiment pe saptamana, pentru a le putea urmari independent, impreuna cu toti cei participanti si cu toti cei care vor sa urmareasca fenomenul.

Care sunt criteriile pentru blogurile participante? Nu neaparat traficul, ci, asa cum spun mereu, o comunitate activa de cititori si comentatori, care sa poata da sarea si piperul, sofranul si vanilia unui astfel de experiment.

Inca nu am stabilit toate detaliile, insa daca aveti vreo idee care ar putea fi utila pentru acest experiment, va astept. La fel, daca vreti deja sa va inscrieti sau sa faceti o propunere de blog, ma gandesc ca experimentul va fi interesant si pentru cei care doar vor sa-l urmareasca (am sa va tin la curent pe clickio.ro)

Recunosc ca mi-a venit ideea asta in urma alteia, mai exact cand m-am gandit ieri sa experimentez cu un articol pe refresh.ro. De ce n-as face asta pe cele mai active bloguri romanesti?

Pentru cine nu are rabdare sa citeasca articolul complet, cu istoric, detalii, explicatii si concluzie, iata doar inceputul scrisorii lui Randall Rothenberg, presedinte al IAB US, catre Jon Jon Leibowitz, Chairman, Federal Trade Commission:

So there I was last Saturday, about to send out on my Twitter feed — which automatically updates my Facebook page and links to my personal blog — a photograph of this wonderful baked halibut dish I’d just made as a surprise for my wife. I was in the     middle of typing a rave review of the recipe, which I’d pulled from my favorite cookbook, Delicioso! The Regional Cooking of    Spain by Penelope Casas. But before I could press the “post” button, I stopped and canceled the whole thing.

I remembered that the book was a freebie, sent to me by an editor at the Alfred A. Knopf publishing house 13 years ago. And I   didn’t want you guys to haul me into court and fine me for violating the rules you`ve just promulgated to muzzle social media.

I know what you`re thinking - I`m just confused. But so are the 22 million bloggers currently collecting audiences in the United States and the close to 140 million Americans registering news and opinions through social media channels like Facebook, MySpace, Friendster, and Twitter. The source of the confusion: The new set of “Guides Concerning the Use of Endorsements and  Testimonials in Advertising” issued on October 5 by the Federal Trade Commission that you chair.

Restul e aici, iar contextul e aici.

Si pot spune ca dupa ce am semnalat asta m-am simtit in aceeasi ipostaza ca si Randall scriind despre festivalul Comedy Cluj, unde am fost in calitate de invitat

Scurt istoric

Pentru ca am fost implicat suficient de mult timp atat in tabara productiei de continut, cat in cea a monetizarii lui, am o dubla perspectiva asupra canalelor media, si inteleg ca atat continutul cat si publicitatea trebuie sa convietuiasca intr-un mariaj cat mai fericit, sau din ce in ce mai fericit.

Sunt cateva principii pe care incerc sa le aplic, sa le promovez si sa le explic, atunci cand e nevoie.Publicitatea nu trebuie sa deranjeze, publicitatea nu trebuie sa insele. Astea doua ar fi cele mai importante principii, si care ar putea oferi o baza de interpretare pentru orice situatie, caz, intamplare sau accident in publicitate. Atat acestea, cat si altele, sunt exprimate si in legislatie, si in codul de autoreglementare pe care il propune IAB Romania pentru site-urile care vor sa se diferentieze prin asta.

Si de la ele a pornit si setul de reguli FTC de la care s-a inflamat blogosfera de cateva ori, de fiecare data cand au aparut pe fluxurile internationale stiri despre stadiul in care au ajuns aceste reguli.

Prima inflamatie a aparut pe meta-blogul “dupa bloguri”, unde scrie Cosmin Popan, jurnalist si blogger, despre diverse subiecte legate de bloguri. Titlul de atunci, complet nejustificat, era “bloggerii americani dau spagile inapoi”. Am avut o discutie de o ora cu Cosmin, care a recunoscut atunci ca titlul era exagerat, insa nu l-a mai modificat, si nici comentariul meu nu a trecut de moderare, probabil nu contribuia la conversatia pe subiect.

Lansarea la apa a acestor reguli, fiind insotita si de o posibila amenda de  pana la 11.000 USD, a generat alt val de comentarii pe tema asta. Ulterior, s-au linistit si apele astea, fiind vorba de o amenda de care sunt pasibile companiile care calca stramb, si nu bloggerii americani (carora tot ce le poate face FTC-ul e sa le trimita o scrisoare de “cease and desist” si eventual sa-i dea in judecata daca le ignora in mod repetat)

Clarificare: despre ce sunt regulile FTC de fapt

Pentru cine nu le-a citit in intregime, regulile respective incearca sa reglementeze o metoda folosita adesea in advertising, “endorsement-ul”, acea afirmatie facuta de un utilizator real, sau de un expert, despre caracteristicile sau performanta unui anumit produs, in absolut sau in comparatie cu alte produse (la ei).Si au adaugat la situatiile de mai sus si cea in care un blogger primeste fie bani fie produse pentru a scrie articole comerciale, care sa prezinte un anumit produs sau serviciu.

La prima citire, ele par chiar amuzante, pentru ca par a descrie o situatie pe care orice om cu bun simt o considera normala. Cei care fac un endorsement in calitate de utilizatori reali ai unui produs, se specifica in regulile FTC, chiar trebuie sa fie utilizatori reali ai produsului respectiv, iar afirmatiile lor despre caracteristicile si performanta produsului in urma folosirii acestora trebuie sa provina din folosirea reala a produsului, trebuie sa fie cele reale, si sa poata fi probate, daca e cazul, de catre companie, ceea ce o responsabilizeaza pe cea din urma sa urmareasca, sa zicem, articolele unui “endorsing blogger”, pentru a se asigura de veridicitatea si probitatea afirmatiilor acestuia.

Ceea ce e OK dpdv al unei comunicari responsabile, care exclude orice metode si practici inselatoare.

Si care e legatura cu blogurile?

Ei bine, impreuna cu aceste reglementari pentru endorsement au fost introduse si cateva situatii fictive, insa detaliate, menite sa explice si situatiile in care se aplica si cum. Si unele din situatii se refera la bloguri, la bloguri care primesc o suma de bani pentru a scrie despre un subiect, si la bloguri care primesc produse pentru a scrie despre ele.

In ce priveste articolele platite, si alte forme de continut platit sau comercial, cei cu care am lucrat pana acum stiu ca sunt pentru semnalizarea acestora, atat pentru a nu insela audienta, cat si pentru a creste insasi expunerea pentru produsul sau serviciul comunicat. Sunt de acord cu semnalarea lor clara si vizibila, insa sunt si pentru diferentierea lor de tipurile clasice de continut platit, cum ar fi advertorialul din presa. Si voi detalia asta intr-un articol suplimentar.

Insa regulile FTC merg si mai departe in ceea ce priveste blogurile, cerandu-le sa mentioneze ori de cate ori au primit gratuitati din partea companiilor, produse sau servicii gratuite, atunci cand scriu despre ele, chiar daca oferirea lor a fost insotita sau nu de cererea unui articol despre ele, explicit sau implicit (de fapt nici nu mentioneaza nuantele astea, simpla primire a unui produs gratuit fiind incadrabila la endorsement si fiind necesara semnalizarea).

IAB apara drepturile bloggerilor

Si aici apare o problema, ridicata pentru prima data de IAB US,  asociatia internationala la a carei filiera locala voluntariez si eu: nu ar trebui sa existe un dublu standard in ce priveste gratuitatile, si atata timp cat jurnalistilor nu li se cere sa mentioneze gratuitatile primite, desi acestea exista, nu ar trebui sa li se ceara asta nici bloggerilor.

Iar Randall Rothenberg, presedintele IAB US, blogger si utilizator de Twitter, i-a scris o scrisoare lui Jon Leibowitz, Chairman   la  Federal Trade Commission, in care detaliaza acest punct de vedere la care subscriu. O puteti citi aici impreuna cu comunicatul de presa IAB.

Cunosc multi jurnalisti romani care nu accepta cadouri mai mari de o anumita valoare. Insa cred ca dincolo de toti acestia,exista multi care nu au o problema in a accepta cadouri, gratuitati, pe care nu sunt obligati sa le declare, chiar daca ii influenteaza in ceea ce scriu sau nu. Putem presupune ca nu ii afecteaza pe jurnalisti, si atunci de ce ar trebui sa presupunem ca ii afecteaza pe bloggeri? Sau daca ii afecteaza si pe ei si pe bloggeri, de ce doar ultimii trebuie sa le declare?

Cam asa sta, pe scurt, problema, si discutia abia a inceput. Sunt de acord ca trebuie sa existe principii privind publicitatea in social media, si privind “endorsement-urile” in general, de aceea si sustin in continuare anumite fragmente din regulile FTC. Probabil, vom avea candva si reguli privind publicitatea in social media, cu originea in aceste principii si in clasicele principii de la care am plecat si eu.

Via colectia de tricouri de la Blogaria a Denisucai.

Update: Producatorul tricourilor de atunci, si al celui de-al treilea blog din dreapta sus, www.dorinboerescu.ro (in ultima vreme mai mult @Boerescu), ne aduce aminte de postul care a pornit toata nebunia.