post Despre gandirea si agenda de dreapta in Romania

November 8th, 2012

Insemnare despre: generalitati — clickio @ 1:29 pm

Agenda publica a Romaniei e una clar de stanga, pe de o parte din cauza structurii populatiei, iar pe de alta parte, din cauza massmedia, a carei parte cat de cat independenta/echidistanta pica permanent in vartejul vicios “asta vrea poporul, asta ii dam”. Presa financiara a ramas singura care mai tine piept tabloidului populist, si nici ea nu se simte prea bine, deja nici pe degete nu mai poti numara institutiile de presa financiara.

Ei bine, acest blog este scris dintotdeauna dintr-o perspectiva de dreapta. Daca deviez cumva vreodata, va rog sa ma atentionati, iar daca va displace acest lucru atat de mult, internetul e un mediu liber care nu va obliga sa ma cititi, va puteti intoarce pe partea cealalta.

(Restul…)



post Fii mereu un colibri!

November 30th, 2011

Insemnare despre: amuzante,blogging,generalitati — clickio @ 8:12 am

Am găsit un comentariu foarte simpatic care poate fi adăugat tuturor discuțiilor despre români și România. L-am descoperit aici, pe blogdebucuresti.ro.

Citiți-l cu atenție și țineți-l minte cât mai mult. Comentatorul care l-a lăsat nu e român, însă merită apreciat efortul. Nota amuzantă care a rezultat din asta e bonus.


“atitudinea de “colibri” este un început.
Povestea este:
o zi din incendiilor forestiere este declanşat, colibri vine încărcată cu un mic cioc de apă aproape de foc.
interoga alte pasari, dar ce faci? crezi ca poti stinge focul?
colibri răspuns, nu, dar eu fac partea mea de muncă
(Pierre Rabhi)”"

post Altfel de rezultate prin PR – o perspectiva strategica

November 21st, 2008

Insemnare despre: comunicare,ecommerce,generalitati,marketing — clickio @ 1:18 pm

Un articol din PR Week: “CHICAGO: Startup companies that engage in PR campaigns are 30% more successful in getting funding within one to three months than those that don’t, according to results from a survey conducted by BIGfrontier Communications Group in Chicago.”

Pentru cei care n-au rasfoit manuale de comunicare, exista trei tipuri de consecinte ale unei actiuni de comunicare: output (ce iese: materiale, texte, emailuri, documente interne), outcomes (consecinte urmarite ale actiunii, cum ar fi, in cazul de mai sus, obtinerea unei finantari) si rezultate in acceptiunea curenta (cifre de vanzari, numar de clienti, si rezultate intermediare: prospecti/lead-uri, vizitatori pe site, contacte in diferite faze).

De multe ori strategia unei firme nu are nevoie doar de rezultate, ci tine foarte mult de outcome-uri. De exemplu, industria de ecommerce ar vinde mai mult daca ar determina diverse elemente sa se intample: institutiile statului sa creeze o situatie mult mai favorabila pentru ecommerce, bancile, samd. (un motiv in plus sa existe asociatii ale industriei de ecommerce care sa genereze astfel de outcome-uri)

La nivel de activitati masurabile in rezultate, ca sa putem face o comparatie, evident ca ar putea lucra la increderea romanilor in comertul electronic(masurabila periodic prin cercetari cantitative), la disponibilitatea lor de a cumpara pe internet(idem), samd. Si aici insa am putea vorbi de outcome-uri, care ar fi de exemplu generarea unei anumite tendinte legate de comertul electronic, care sa il promoveze la randul ei, generand activitati care pot fi masurate prin rezultate.

Si tot din zona PR-ului, o statistica din US despre cum folosesc jurnalistii new media: More than 75% of journalists say they use social media to research stories, compared with about 67% last year.

Aici ar putea fi doua precizari de facut din perspectiva comparatiei outcome vs results: una e sa scrie x bloggeri despre ceva, si sa consideri articolele scrise in total ca rezultate, desi si aici e util sa vezi audienta fiecarui blog in parte, cantitativ macar, pentru a putea avea o imagine corecta asupra rezultatelor respective, si alta e sa scrie despre acelasi lucru unul sau mai multi bloggeri cu influenta, fapt care sa declanseze diverse mecanisme care sa iti aduca rezultatele sperate.

De rontait pe weekend pt cei pasionati de strategie…

post Despre criza, crize, etc

November 18th, 2008

Insemnare despre: generalitati,romania perfectibila — clickio @ 9:35 am

Idei pe scurt, ca sunt in criza de timp:

1.Toate crizele au o importanta componenta psihologica semnificativa, dincolo de situatia reala de la care pornesc

2. Massmedia amplifica de obicei criza psihologica prin ceea ce inteleg ei ca se numeste urmarirea situatiei de criza. Cand cauti elemente care sa demonstreze o criza, evident ca le gasesti mai repede decat pe celelalte, si daca le si prezinti ca atare, iti amplifici la maxim contributia la efectul psihologic al crizei. Felicitari!

3. Consumul rational ar trebui sa fie propovaduit permanent, nu doar sub pretextul crizei. Daca e nevoie de o criza psihologica pentru asta, bine, dar macar sa continue si dupa. La fel, creditarea excesiva.

4. Cum am mai zis si in alte dati, momentele mai grele sunt o ocazie de a cauta noi eficiente in activitatea ta. Internetul are o sansa imensa in situatia asta, trebuie doar sa o explicam si sa o exploatam.

5. O mare parte din drumurile blocate de criza(falimente, fabrici inchise) s-ar fi blocat oricum, mai devreme sau mai tarziu, poate nu toate in acelasi timp, insa criza a fost doar o picatura umplatoare de pahar care a  grabit putin procesul pentru mai multe in acelasi timp.

6.  Programul “CONSUMA produse romanesti” mi se pare un slogan politic cu aura de patriotism, o forma fara fond, cum ne-a obisnuit politica romaneasca.  Produsele “romanesti” ar trebui construite, ca produse si ca imagine, apoi promovate, si national, si international. Asta mi s-ar parea chiar unprogram interesant de user-generated content.

7.  Alegerile de la sfarsitul lunii ar putea fi ori cele mai riscante, ori cele mai productive de pana acum, nu doar prin experimentul votului uninominal, ci prin faptul ca in contextul crizei psihologice, actiunile noului guvern si ale noilor structuri legislative vor fi urmarite mai atent, greselile ar putea efecte mai grave, dar si eventualele reusite mai de impact decat pana acum. E cu atat mai important sa votezi.ro

8. Am citit ca unele companii au redus bugetele de PR in contextul asta. Aici e o mare problema a industriei de comunicare, de a demonstra rezultatele activitatilor de PR. Nu s-a renuntat la activitatile cu cele mai putin rezultate, ci la cele mai putin masurabile. Altele, care reusesc sa estimeze rezultatele activitatilor de PR (si investesc suficient pentru a avea rezultate vizibile) isi vor pastra bugetele de PR sau poate chiar le vor creste (in unele cazuri, PR-ul poate fi chiar cel mai eficient instrument de marketing)

post Vizite directe si vizite totale conform SATI

August 21st, 2008

Insemnare despre: advertising,comunicare,generalitati,internet,marketing — clickio @ 11:50 am

M-au intrebat mai multe persoane care e diferenta intre vizitele directe si vizitele totale din articolul anterior, asa ca incerc sa explic:

Incepand cu luna iulie 2008, SATI publica, pe langa audienta totala a tuturor domeniilor monitorizate cu acelasi cod de monitorizare/sub acelasi nume de site, si  audienta unica a fiecarui serviciu extern(cu domeniu propriu) pe care il integreaza fiecare din site-urile monitorizate. Atentie, totalul nu e  suma aritmetica a traficului pe fiecare serviciu in parte, ci audienta unica a intregului produs media.

Sa luam de exemplu Neogen:

Audienta totala a produsului media Neogen este 1.329.076 clienti unici pe luna. Insa audienta directa a portalului de socializare Neogen este de doar 639.426 clienti unici pe luna, adica 48% din total.

Citeste pe BlogAgency.ro: Primul advertorial adevarat/clasic pe un blog

post Alexa: nici un site romanesc in top 10 :)

July 22nd, 2008

Insemnare despre: blogging,generalitati,internet — clickio @ 12:53 pm

N-am vizitat de mult timp Alexa.com, de cand exista Google Trends for Websites, un instrument similar de estimare a traficului nediferentiat, bazat pe un volum limitat de informatie.

Insa cum am ajuns pe el azi, m-am gandit sa vad ce parere mai are despre “top 10 cele mai vizitate site-uri de romani”. Ei bine, daca in trecut mai aparea cate un neogen prin top, sau o softpedia, acum Alexa spune ca, dupa datele pe care le strange prin toolbar-ul sau, un esantion deci limitat, topul ar fi cam asa:

1. Google.ro

2. Yahoo.com

3. Hi5.com

4. Youtube.com

5. Google.com

6.  Wikipedia.org

7. Blogger.com

8. IMDB.com

9. Rapidshare.com

10.  Gamebookers.com

Concluzii:

1. Google.ro + Google.com inseamna o distanta considerabila fata de Yahoo, si de “restul lumii”. E interesant insa ca proportia romanilor care folosesc Google.ro ar fi, dupa Alexa, foarte mare.

2. Wikipedia imediat dupa Google.com ar fi un lucru bun, laudabil.

3. La fel si urmatoarele doua: blogger.com – probabil bloguri romanesti, dar si straine, si IMDB.com,  probabil putini il acceseaza direct, majoritatea prin cautari legate de lumea filmului

4. Foarte interesant, Gamebookers, site de pariuri online,  inainte de Softpedia.

Foarte important /Foarte de retinut / Atentie mare!!!: Si datele Alexa, si datele Google Trends, sunt estimari foarte limitate. Uneori pot fi mai apropiate fata de alte masuratori, alteori mai indepartate. Nu acceptati grafice Alexa ca argumente ultime sau unice decat in cazuri exceptionale.

Insa topul de mai sus poate fi un excelent punct de plecare intr-o discutie despre internetul romanesc.

post Focus Plus, o noua editie de la Business Standard

July 10th, 2008

Insemnare despre: advertising,business,comunicare,generalitati,internet,marketing,massmedia — clickio @ 12:30 pm

Dupa prima editie din aprilie a suplimentului Focus Plus, care analiza cifrele de trafic din  SATI pe primul trimestru din 2008, Business Standard a scos si editia a doua, care analizeaza si datele de trafic si cele de audienta culese de SATI, face un profil al utilizatorului de internet, si ofera cateva topuri de site-uri.

Per total, este un instrument util de educare a pietei. Anuntul e aici, iar studiul, pentru comoditate, aici.

Cealalta editie am dezbatut-o aici: “Analiza SATI, si indicatori noi, in premiera pe clickio.ro”. Am sa refac analiza indicatorului de “engagement” sa vedem daca s-a schimbat ceva.

post De ce m-am abţinut să scriu pe blog

June 13th, 2008

Insemnare despre: blogging,generalitati,internet,romania perfectibila — clickio @ 9:19 am

A trecut ceva timp de cand am mai scris pe blog. Ştiu, e împotriva tuturor regulilor, toţi „părinţii” acestui fenomen propovăduiesc scrisul constant pentru a avea succes. Însă am dubii permanente asupra definiţiei succesului, pentru fiecare din cei cu care mă văd, citesc si discut(revin mai încolo la asta). Şi cred că a fost o decizie bună.

Da, a fost o abţinere conştientă.  Am încercat, şi după cum se vede, am reuşit, să mă abţin de la a scrie ceea ce nu consideram că merită efortul. Urmează o lecţie gratuită, pentru cine are urechile pe frecvenţa care trebuie.

M-am abţinut să repet chestii pe care le-au scris şi alţii, la care aş fi avut puţin de adăugat in cazul în care aş fi „preluat” subiectul, în cel mai bun caz aş fi comentat într-unul din locurile unde a apărut iniţial, în locul unde mi s-ar fi părut cel mai potrivit.

M-am abţinut să anunţ „ştiri” pe care oricine le-ar fi putut citi pe toaaaate canalele pe care le citim cu totii, de la NY Times la Techcrunch. Una e să popularizezi o informaţie obscură, publicată pe un blog cu audienţă de 1, şi alta e să retransmiţi ştiri de pe site-uri in comparaţie cu care tu ai o audienţă obscură.

M-am abţinut să scuip pe blog tot felul de probleme, buguri, si ciudăţenii pe care le-am întâlnit în activitatea mea zilnică din ultima vreme. Si, din principiu, nu critic doar  pentru a atrage pe blog cocoşi care se luptă în declaraţii şi chibiţi care-i întărîtă(culmea e ca modelul ăsta nu se potriveşte la 80% din cei care îl încearcă). Am preferat sa fiu constructiv, şi să îi anunţ pe cei responsabili de problemele respective, pentru a le mai da o şansă să le repare. Sau dacă aş fi scris, aş fi încercat să contribui la soluţie, nu la problemă.

Am ridicat putin ştacheta personală în ce priveşte limita ridicolului. Se întâmplă multe lucruri mici, neînsemnate, în jurul nostru, şi o atenţie exagerată pentru unele din ele îţi poate afecta priorităţile. Iar în momentul în care o tratezi pe blog, îi dai mai multă importanţă. Unele lucruri, chiar daca nu se încadrează în categoriile de mai sus, pur şi simplu nu merită mai multă importanţă. În plus, de multe ori supraestimăm importanţa pe care o au pentru alţii unele lucruri importante pentru noi.

Şi mă gândeam, aruncând un ochi peste blogurile româneşti, dacă ai scoate toate însemnările de la care m-am abţinut eu, de pe toate blogurile care fac asta în mod constant, oare ce ar rămâne? Şi toţi cei care se văd bloggeri, fie bloggeri profesionişti, fie profesionişti cu blog şi peste 3 ani de acum înainte, ar trebui să se gândeasca la asta. Vor rămâne in istorie, prin selecţie naturală, ajutată şi de diferite imprejurări, doar cele care merg şi dincolo de aceste trei mari activităţi care se regăsesc pe blogurile româneşti. Încă de pe-acum.

Şi cred că în momentul ăsta cea mai potrivită urare de revedere, pentru toti, în toate sensurile posibile, este „Grow up!”…

post Revista standurilor de presa offline

March 18th, 2008

Insemnare despre: generalitati,internet,massmedia — clickio @ 11:15 am

Nu sunt un consumator de presa asa cum mi-ar placea sa fiu, insa din cand in cand mai dau cate o raita pe la chioscurile de ziare. Cu cat interesul meu e mai specific, cu atat cautarea mai lunga, si gustul distributiei de presa deficitare mai amar.

Poate unul din lucrurile pe care le poate imbunatati presa scrisa este canalul de distributie, care chiar daca “merge si-asa”, ar putea fi mult imbunatatit. Chioscul de ziare e pentru presa ceea ce e conexiunea la internet pentru accesarea unui website, sau chiar motorul de cautare/directorul tematic, si de aici ar putea pleca multe comparatii si concluzii.
Azi am cutreierat cinci standuri pentru a-mi lua cateva reviste, pentru ca, la fiecare din ele, nu erau decat una- maxim doua din cele pe care mi le doream. Eu, cautand ceva specific, evident ca am cautat pana am gasit, insa nu stiu daca altii mai fac asta si nu se multumesc cu ceea ce gasesc. Poate in offline switch-ul nu e asa de usor sau asa de popular cum e pe internet.

O alta chestie care lipseste vizibil este vanzarea la stand. OK, vanzatorul de ziare stie sa citeasca pretul si sa dea rest, insa eu (poate sunt singurul, imi asum asta) chiar caut un stand/chiosc/shop de ziare bucurestean in care vanzatorul sa stie mai multe decat mine despre ce a aparut saptamana respectiva, si sa se foloseasca de asta pentru a-mi face recomandari. Daca-l gasiti, sau il inventati, dati-mi de veste, si ma abonez la el. (culmea, in provincie am avut experiente suprinzatoare cu unii vanzatori de ziare)

Standurile acum sunt pline de DVD-uri, de filme si muzica, si aici poate am avut eu ghinion, insa doua DVD-uri achizitionate la pachet cu reviste/ziare n-au functionat aproape deloc (s-au oprit la putin timp dupa inceperea filmului de pe ele), si nu asta e problema, ci faptul ca sistemul actual de distributie nu include nici un canal de returnare. Vanzatorul de la chiosc spune ca nu stie nimic despre asta, si ca nu a returnat nimeni nici un DVD pana acum. Poate fi si din apatie, in fond, nici eu nu am facut vreun efort pentru a le returna.

Cat despre titluri internationale, n-am vazut decat un Economist razlet la doar unul din chioscurile obisnuite pe care le vizitez. Restul se gasesc doar in standurile premium de la Cora (sic!).
Poate pe viitor distributia ziarelor ar putea lua in calcul, la fel ca directoarele de site-uri, o tranzitie de la payment for inclusion la plata pe performanta, macar partial/in completare. In felul asta ar fi motivate si celelalte rotite din sistemul de distributie a massmedia(firme de distributie, francize de distributie, etc). Ramane de vazut doar daca noi am vrea sa citim mai mult :)

Sau poate un chiosc de presa online, la care sa poti cumpara nu doar editia digitala, ci si editia tiparita, care sa te astepte acasa pentru o lectura detasata, in profunzime, dupa ce la birou ai rasfoit repede pdf-ul cautand informatiile de care aveai nevoie urgent.

BlogAgency.ro: Microsoft face concurs pentru bloggerii care citesc PC Magazine

post Ziua Back-up-ului Personal

January 30th, 2008

Insemnare despre: diverse,generalitati,internet,romania perfectibila — clickio @ 8:02 am

Unul din lucrurile pe care le-am auzit des in 2007 a fost : “am pierdut x”, unde x a luat valori intre “toate articolele de pe blog, fisiere de pe calculator, agenda telefonica” si infinitul tuturor variantelor posibile.
Propun sa alegem o Zi a Back-up-ului Personal, o zi in care sa ne amintim de back-up ca o procedura vitala, care ar trebui sa ne intre tuturor in reflex, in orice moment folosim medii digitale sau tehnologie, indiferent de activitatea profesionala sau personala pe care o desfasuram, in general sau in acea zi.
O zi in care sau cu ocazia careia nu doar sa ne amintim sa facem backup la tot ce consideram important, ci in care sa le amintim si celorlalti, si sa le atragem atentia asupra importantei back-up-ului, si asupra cator mai multe din situatiile in care este necesar si de ce.(“De ce”-ul e simplu: pentru a evita situatiile de criza din cauza unei defectiuni software sau hardware, insa e mult mai convingator cand e colorat cu exemple)

Sa va dau cateva exemple la indemana, adunate in ultima vreme:

1. Fisierele personale – mai ales pentru cei care umbla cu laptopul in spate. Solutii sunt multe: unele online, altele offline, automate, sau sfantul backup manual periodic.
2. Baza de date a blogului – stiu vreo trei bloggeri care au patit-o anul trecut, si recuperarea din feedreaderele altora este anevoioasa si incompleta. Sunt plugin-uri pentru asta, unele automate, altele manuale. Sau, furnizori de gazduire care fac back-up-uri automate cu o frecventa satisfacatoare.
3. Agenda telefonului – multe modele de telefon se pot conecta prin bluetooth, infrarosu sau cablu la PC, si vin cu programe care le permit sincronizarea cu PC-ul, mai exista servicii online de back-up, precum si variantele lor offline Orange Backup si Germanos Agenda.

4. Pentru PC-urile desktop, folositi cu incredere UPS-uri, sau generatoare, in functie de situatie. In caz contrar, salvati frecvent orice document in care scrieti. Un Ctrl+S la fiecare cateva randuri nu strica niciodata, e un reflex foarte util.

5. Pentru gameri: DVD back-up cu toate “salvarile” din toate jocurile, pe niveluri diferite.Si, eventual, copii la jocurile pentru PS2/PS3/xbox/Wii.
Si cred ca mai sunt multe altele, unele mai importante pentru toti, altele mai importante pentru unii decat pentru altii.

Asadar, in primul rand, daca tot v-am adus aminte azi, faceti back-up la tot ce n-ati facut pana acum, si hai sa vedem cand proclamam ziua asta. N-ar fi rau in ianuarie, ca ianuarie e oricum o luna de revizuire si re-planificare, asa ca ar putea fi chiar azi, 30 ianuarie. Sau, ar putea fi o saptamana intreaga. Important e sa facem ceva in saptamana respectiva, un site, o campanie, etc (daca sunt voluntari, ii invit sa iasa din anonimat)

A, si inca ceva. E un sfat cu care ar trebui sa fim foarte generosi, pentru ca putem depinde si in viata personala si in cea profesionala de altii, uneori altii decat cei cu care suntem obisnuiti, si e mai bine sa-i invatam cu back-upul inainte sa pateasca ceva, decat dupa.
Pareri?

A, si pe final, va las cu o caricatura amuzanta pe tema asta: (pe care am recuperat-o, pentru ca nu o mai gaseam, via geschonneck.com)

Next Page »

mulu